Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, președintele Grupului de prietenie cu Parlamentul Chinei, a participat la Conferința internațională ”Noul concept de dezvoltare a Chinei, practica socialismului cu specific chinez”, în calitate de…
Proiectul PSRM privind acoperirea facturilor la energia electrică este una din primele inițiative pentru a ajuta cetățenii pe timp de criză. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a scurs pe…
Statul va acoperi cheltuielile pentru facturile la energia electrică pe perioada stării de urgență pentru toți consumatorii casnici. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament…
În scurt timp, Partidul Socialiștilor va lansa noi inițiative cu privire la protecția populației în domeniul social și alte domenii, în condițiile crizei pandemice. Acesta a fost subiectul discuției în…
În data de 15 aprilie, Curtea Constituțională va trebui să demonstreze abilități juridice impecabile, astfel ca să satisfacă ambasadorii occidentali și să dea posibilitate președintelui Maia Sandu să dizolve Parlamentul,…
Consiliul Europei a confirmat poziția sa anterioară – Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă exista majoritate parlamentară. Despre aceasta se menționează în răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović…
Gestionarea situației pandemice a fost discutată în cadrul unei ședințe operative convocate de Speakerul Zinaida Greceanîi, cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu condus de Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi. Reprezentanții Guvernului…
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a propus în cadrul ședinței de lucru din 12 aprilie primarului general, Ion Ceban, și colegilor din fracțiunea municipală PSRM să asigure…
Comentariul politologului Bogdan Țîrdea în legătură cu reacția ONG-urilor occidentale la adoptarea inițiativei legislative a PSRM de abrogare a „legii miliardului”, care prevede întoarcerea miliardului de dolari furat de către…
Deputatul PSRM, Marina Radvan, a depus un demers la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) prin care solicită să fie examinate omisiunile din declarația de avere depusă de consilierul prezidențial, Olesea…