02 mai 2024
Partidul Socialiștilor a organizat acțiunea ”Joia curată” în toată țara
În mod tradițional, în ajunul sărbătorilor de Paște, socialiștii organizează acțiuni de salubrizare și amenajare a teritoriului în întreaga țară.
La Chișinău, președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, membrii Comitetului Executiv, deputați ai Parlamentului, consilieri municipali, activiști ai PSRM și ai mișcării de tineret ”Garda Tânără” au participat la salubrizarea zonei de agrement „Iubesc Moldova”, situată în sectorul Ciocana al capitalei, în preajma străzii Vadul lui Vodă.
Amintim că această zonă de recreere a fost salubrizată, înverzită și amenajată la inițiativa lui Igor Dodon, în 2011, cu implicarea mai multor organizații obștești și de tineret. Astfel, în primăvara anului 2011, pe acest teren au fost plantați aproximativ 400 de copaci, iar ulterior a fost amenajat și un teren de joacă pentru copii, instalate bănci pentru recreere.
„Pentru noi a devenit deja o bună tradiție să venim aici în fiecare primăvară pentru a planta copaci și a salubriza această porțiune de parc. Trebuie să avem grijă de țara noastră pentru ca oamenii să fie mândri de ea, să trăiască aici și să-și crească copiii”, a subliniat Igor Dodon.