PSRM

13 aprilie 2021

PSRM va lansa noi inițiative cu privire la protecția populației în condițiile crizei pandemice

În scurt timp, Partidul Socialiștilor va lansa noi inițiative cu privire la protecția populației în domeniul social și alte domenii, în condițiile crizei pandemice.

Acesta a fost subiectul discuției în cadrul ședinței de lucru la care a participat Președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon și liderii organizațiilor teritoriale a PSRM din raioanele de sud ale Moldovei. Participanții au abordat mai multe chestiuni privind combaterea pandemiei, dezvoltarea social-economică, situația politică.

În debutul ședinței s-a vorbit despre măsurile ce urmează a fi luate pe viitor pentru a combate răspândirea coronavirusului. S-a menționat faptul că, deși ritmul de contaminare este în descreștere, problema rămâne a fi extrem de gravă și, conform prognozelor specialiștilor, în luna mai ne așteaptă o nouă creștere a numărului de persoane contaminate.

„Astăzi, sarcina principală la nivel regional și național este imunizarea generală a populației. Trebuie să accelerăm procesul astfel încât cel puțin o jumătate de milion de persoane să fie vaccinate în lunile următoare”, a spus Igor Dodon.

De asemenea, în cadrul ședinței s-a discutat și soluționarea diverselor probleme sociale, economice și de infrastructură cu care se confruntă locuitorii raioanelor din sudul Moldovei. Este vorba, în special, despre  asigurarea localităților cu apă potabilă și irigarea terenurilor agricole, construcția sau reabilitarea obiectelor de menire socială, precum și a drumurilor.

În mod separat, s-a vorbit despre protecția socială a cetățenilor noștri. În context, liderul PSRM a reamintit faptul că grație inițiativei Partidului Socialiștilor, circa 700 mii de pensionari din Moldova au primit sau vor primi în curând un ajutor unic în mărime de 1000 de lei, iar la inițiativa din anul trecut a fostului președinte Igor Dodon, din luna aprilie, pensiile au fost indexate cu 3,89%.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă