PSRM

12 aprilie 2021

Igor Dodon a discutat cu fracțiunea municipală PSRM și primarul Chișinăului despre vaccinarea de urgență a angajaților din sectorul educație

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a propus în cadrul ședinței de lucru din 12 aprilie primarului general, Ion Ceban, și colegilor din fracțiunea municipală PSRM să asigure vaccinarea de urgență a angajaților din sectorul educație pentru a reveni la studii cu prezența fizică în clase, în cel mai scurt timp posibil. Asta în condițiile în care 90% din personalul medical din municipiu au fost deja vaccinați.

În cadrul întrevederii a fost menționat faptul că deși numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus și de decese a scăzut, specialiștii ne avertizează că în luna mai ne așteaptă un nou val al pandemiei de COVID-19.

În acest sens, Igor Dodon a salutat eforturile depuse de municipalitate în vederea asigurării procesului de vaccinare într-un ritm sporit și a pus accentul pe necesitatea imunizării profesorilor în regim de urgență, astfel încât să putem relua procesul de învățământ în regim normal.

În context, Ion Ceban a relatat că în prezent circa 30 la sută,  sau 2500 dintre cadrele didactice din școlile și grădinițele de copii din capitală au fost vaccinate.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a remarcat necesitatea continuării implementării în Chișinău a proiectelor de infrastructură, propuse de PSRM, menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor capitalei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă