Știrile principale

ULTIMELE

Zinaida Greceanîi: Colaborarea dintre Moldova și Rusia trebuie să se dezvolte în beneficiul cetățenilor ambelor țări

09 iunie 2017

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a răspuns la întrebările jurnaliștilor privind semnarea acordului cu Partidul ”Edinaia Rossia”. Zinaida Greceanîi a menționat că, Partidul Socialiștilor colaborează deja de mai mult timp, atât cu Duma de Stat, cât și cu Partidul ” Edinaia Rossia”. ” În luna februarie a acestui an, am avut o întrevedere cu Președintele…

Alexandr Comarov: La depozitul din Țînțăreni se poate de evacuat gunoi încă 50 de ani

08 iunie 2017

„În perioada sovietică, la Țînțăreni a fost creat un depozit de deșeuri, care corespunde tuturor standardelor și adăpostește 44 de milioane metri cubi de gunoi. Până în prezent, acolo au fost depozitate doar 20 de milioane. Chiar și timp de 10-12 ani, acolo se poate de adus gunoi, iar în cazul în care după prelucrare,…

Socialiștii: Consiliul municipal trebuie dizolvat, primarul trebuie demis!

08 iunie 2017

Pe data de 8 iunie, fracțiunea Partidului Socialiștilor le-a cerut din nou consilierilor CMC să se întrunească și să discute problemele actuale. Cu toate acestea, la ședință s-au prezentat numai socialiștii și consilierii independenți. Consilierul PSRM, Gaik Vartanean a declarat că la ședința Biroului permanent al CMC toate fracțiunile au fost de acord ca marți-miercuri…

Igor Dodon a salutat participanții primei ședințe a grupului de lucru privind cooperarea dintre RM și Comisia Economică Euroasiatică

08 iunie 2017

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a salutat participanții primei ședințe a grupului de lucru privind cooperarea dintre Republica Moldova și Comisia Economică Eurasiatică, care astăzi, 8 iunie, are loc la Chișinău. Ședința se desfășoară în comun cu reprezentanții mediului de afaceri din Moldova – membrii Consiliului Economic pe lîngă Președinte. La forum participă membrul  Colegiului…

Curtea Constituțională a aprobat mandatele noilor deputați PSRM

07 iunie 2017

Curtea Constituţională a validat mandatele a doi deputați în Parlamentul RM de pe lista Partidului Socialiștilor RM – Oleg Cuciuc și Sergiu Groza. Candidaturile lor au fost aprobate ca urmare a demisiei deputaților PSRM,  Andrei Neguţa și Victor Sorocean, care au fost numiți Ambasadori ai Moldovei în Ferderația Rusă și, respectiv, Republica Belarus. Curtea Constituţională…

Ion Ceban: La Chișinău trebuie să fie ales un nou primar, cât și un nou Consiliu Municipal

07 iunie 2017

Pe data de 7 iunie, fracțiunea Partidului Socialiștilor a încercat încă o dată să întrunească Consiliul municipal Chișinău, pentru a discuta problemele de gestionare a Chișinăului apărute în legătură cu arestul primarului general și sabotajul liberalilor. Însă, la ora 10:00, în sala de ședințe au fost prezenți doar consilierii socialiști. Șeful fracțiunii socialiștilor, Ion Ceban…

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Rusiei

06 iunie 2017

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin. În cadrul întrevederii a fost examinată situația actuală a relațiilor dintre Moldova și Rusia, precum și perspectivele de cooperare bilaterală. Zinaida Greceanîi și Farit Muhametșin au discutat detaliile viitoarei vizite la Moscova a…

Ion Ceban: Responsabilii de ”problema gunoiului” trebuie pedepsiți

06 iunie 2017

„Problema evacuării gunoiului a fost creată intenționat de liberali. Și susținătorii lor au încercat să împiedice întâlnirea socialiștilor cu locuitorii din Bubuieci, identitatea lor urmează a fi stabilită. Cei responsabili de problema și riscul de dezastru ecologic ar trebui să fie trași la răspundere”, despre acest lucru a declarat marți, șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor, Ion…

Socialiștii au solicitat alegeri locale anticipate

06 iunie 2017

„La ședința de astăzi a Consiliului municipal, care a fost convocată la inițiativa socialiștilor, au venit numai consilierii fracțiunii Partidului Comuniștilor și consilierul independent, Ion Ștefăniță. ”Celorlalți, practic, nu le pasă de ceea ce se întâmplă în oraș“, a declarat șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Ion Ceban. Potrivit lui, celorlalți consilieri nu…

Zinaida Greceanîi a participat la festivitățile dedicate celebrării Hramului satului Congaz

06 iunie 2017

Președinte Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a participat pe data de 5 iunie, la festivitățile dedicate celebrării Hramului satului Congaz din municipiul Comrat. Zinaida Greceanîi le-a transmis  sătenilor felicitări din partea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon și le-a urat sănătate și bunăstare. Congaz este o localitate frumoasă din toate punctele de vedere. Este cel mai mare…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă