PSRM

08 iunie 2017

Socialiștii: Consiliul municipal trebuie dizolvat, primarul trebuie demis!

Pe data de 8 iunie, fracțiunea Partidului Socialiștilor le-a cerut din nou consilierilor CMC să se întrunească și să discute problemele actuale. Cu toate acestea, la ședință s-au prezentat numai socialiștii și consilierii independenți.

Consilierul PSRM, Gaik Vartanean a declarat că la ședința Biroului permanent al CMC toate fracțiunile au fost de acord ca marți-miercuri să discute toate aspectele acumulate.

„Înțeleg de ce nu se prezintă liberalii, le este frică ca Centrul Național Anticorupție (CNA), să nu-i rețină în cadrul ședinței, sau negociază asupra pozițiilor, sau au primit ordin de mai sus. Dar eu nu înțeleg de ce celelalte fracțiuni nu vin. Există o serie de probleme care trebuie soluționate: 1) salariul angajaților primăriei; 2) lipsa conducerii orașului și întreprinderilor municipale, precum și incapacitatea de a rezolva probleme; 3) Problema cu gunoiul, o soluție temporară – timp de 30 de zile, iar după aceea situația poate fi repetată. Timp de 30 de zile nu va fi posibil de construit o nouă întreprindere de reciclare a gunoiului”, a menționat Vartanean.

„De ce avem nevoie de un astfel de Consiliu municipal, care nu face nimic? Noi credem că Consiliul municipal trebuie să fie dizolvat și ar trebui să aibă loc alegeri locale anticipate. O astfel de administrare a orașului este inacceptabilă”, a declarat socialistul.

Fracțiunea i-a îndemnat pe toți locuitorii Chișinăului să se semneze pentru demisia primarului general.

„Am colectat deja numărul necesar de semnături și, cel mai probabil, în decurs de 1-2 săptămâni vom finaliza colectarea acestora, apoi ne vom adresa la CEC și vom anunța ziua referendumului. Noi credem că un astfel de primar trebuie să demisioneze”, a menționat Gaik Vartanean.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă