Alexandru
Am examinat așa numitul act de constatare al ANI și am stabilit că este un act bazat exclusiv pe percepții subiective și nu pe circumstanțe de fapt și de drept. Mai exact, sunt afirmații greșite care nu corespund realității. Este un act care distorsionează realitatea și creează premise pentru a mă învinui în fapte pe…
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat o acțiune de protest în susținerea fostului președinte al țării, Igor Dodon, în fața Curții de Apel Chișinău. Astăzi, instanța a examinat cererea avocaților privind anularea arestului la domiciliu. În cadrul mitingului, deputații, consilierii municipali și tinerii activiști PSRM și-au exprimat sprijinul unanim pentru Igor Dodon și au…
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a comunicat în cadrul briefing-ului de astăzi că PSRM va înainta o moțiune de cenzura împotriva Guvernului Nataliei Gavrilița. Totodată, PSRM fiind cea mai mare forță de opoziție și o forță de alternativa, va prezenta în septembrie un Plan anticriză de amploare, unde vor fi acumulate…
În cadrul conferinței de presă pe marginea totalurilor sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului, deputatul PSRM, Radu Mudreac a menționat că BCS mereu a fost o fracțiune responsabilă care a sesizat riscurile existente în domeniul agricol și a propus soluții de depășire a acestora, dar guvernarea nu a întreprins măsuri de susținere a sectorului. Potrivit deputatului,…
Deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, a vorbit despre inițiativele sociale ale Blocului în cadrul unui briefing dedicat totalurilor activității fracțiunii BCS în cadrul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului. Potrivit afirmațiilor sale, printre cele mai importante sunt inițiativele de acordare a sprijinului pensionarilor: „Astăzi, oamenii îndură foame și au nevoie de ajutor”, a declarat socialistul. El a…
La încheierea sesiunii de primăvară a Parlamentului Republicii Moldova deputații fracțiunii BCS au prezentat viziunea sa asupra activității destructive a regimului de guvernare. Astfel, deputatul socialist Petru Burduja a menționat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a înaintat zeci de proiecte de lege în toate domeniile, menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv…
Președintele fracțiunii BCS, Zinaida Greceanîi, a prezentat totalurile activității fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor în cadrul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului. Zinaida Grechanîi a menționat că, în total, pe perioada activității Parlamentului de legislatura a XI-a, fracțiunea BCS a înregistrat 81 de inițiative legislative, dintre care 43 în sesiunea primăvară-vară. Șeful fracțiunii a atras atenția…
La 29 iulie, Republica Moldova marchează aniversarea a 28-a de la adoptarea Constituției – un document de o importanță majoră, pilonul de bază al statului în domeniul juridic și politic. La 29 iulie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a votat pentru adoptarea Constituției drept exprimare a intereselor poporului, ca fiind o totalitate a drepturilor și libertăților…
Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, a prezentat un discurs la Forumul Internațional al Partidului Comunist Chinez și al partidelor marxiste mondiale. Vlad Batrîncea a menționat în discursul său următoarele: Stimați președinți și reprezentanți ai partidelor, Dragi tovarăși, doamnelor și domnilor, Mai întâi, permiteți-mi să-mi exprim gratitudinea față de organizatorii Forumului pentru invitația de a…
Republica Moldova se confruntă cu cea mai mare criză social-economică din ultimii 20 de ani. Creșterea vertiginoasă a prețurilor la toate mărfurile și tarifele la serviciile locativ-comunale duce la sărăcirea populației. Toate prognozele indică asupra faptului că prețurile și tarifele vor continua să crească, iar iarna va fi extrem de dificilă pentru țara noastră. În…