Știrile principale
Astăzi, 23 august, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut loc cursa auto “Regimentul Nemuritor”, organizată cu prilejul celei de-a 76 aniversare de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. Cursa auto a început la Complexul memorial “Eternitate” din Chișinău și au participat circa 200 mașini, inclusiv retro și unele care au fost…
Deputata PAS Galina Sajin a fost criticată dur de către socialistul Grigore Novac pentru că și-a atribuit meritele, care nu-i aparțin. „Galina Sajin, care nu deschide gura la ședințele parlamentare, decît atunci cînd tresare ghiontită de colegi să se trezească, și-a asumat, vineri, o decizie a Guvernului. Este vorba de hotărîrea privind anularea obligativității autoizolării…
Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, susține că cei care au întors spatele și au dat cu piciorul în toate problemele agricultorilor cât au condus Guvernul, astăzi o fac pe “îngerii păzitori”. Socialistul o întreabă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, pe Maia Sandu și membrii partidului pe care-l conduce de ce nu și-au manifestat…
Andrei Năstase aleargă în urma trenului, deși vrea să creeze senzația că fuge înaintea locomotivei. Afirmația îi aparține deputatului PSRM, Radu Mudreac, ca răspuns la propunerea făcută astăzi de liderul PPDA de a crea un Program național de utilizare a resurselor acvatice în scopul extinderii sistemului de irigare a terenurilor agricole. Președintele comisiei parlamentare agricultură…
Partidul condus de Maia Sandu se comportă copilărește și dă dovadă de neprofesionalism. Astfel a reacționat deputatul PSRM, președintele Comisiei Juridice, Vasile Bolea, la reacția PAS cu privire la modificarea Codului Electoral. În cadrul unei conferințe de presă, Bolea a relatat, pe pași, cum deputații PAS s-au opus ca acest proiect de lege să fie…
PSRM nu va accepta ca deputații din alte fracțiuni să treacă în echipa socialiștilor. Declarația a fost făcută de Igor Dodon în cadrul emisiunii “Președintele răspunde”. Șeful statului a fost întrebat despre soarta celor doi parlamentari, Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi, care au părăsit recent PDM. „Fracțiunea PSRM se poate mări doar pe cale naturală,…
Igor Dodon este gata să fie prima persoană din Republica Moldova care va testa vaccinul împotriva COVID-19, elaborat de Federația Rusă. Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că este gata să facă acest pas pentru a înlătura orice risc și suspiciune din partea cetățenilor. ”Când vor testa vaccinul în afara țării, eu…
Și-a încheiat lucrările Cea de-a cincea Conferință mondială a Președinților de Parlament, la care a participat Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi. În numele țărilor Grupului geopolitic ”EURASIA”, Zinaida Greceanîi a fost invitată să vină cu un mesaj, la încheierea summitului, în care a mulțumit Uniunii Interparlamentare, ONU, speakerilor din țările membre ale UIP, experților…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, a adresat Președintelui Adunării Naționale a Ungariei, Lâszló Kóvër, un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a acestei țări – Ziua Sfîntului Ștefan. Zinaida Greceanîi a remarcat colaborarea dinamică dintre Republica Moldova și Ungaria și a exprimat dorința de a continua și aprofunda relațiile de…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, participă la Cea de-a cincea Conferință mondială a Președinților de Parlament, care se desfășoară, pe 19-20 august, în regim online. În prima zi a summitului, Zinaida Greceanîi a fost invitată să prezinte un discurs cu tematica ”Mobilitatea umană: provocări, oportunități și soluții”. În alocuțiunea sa, Președintele Parlamentului a vorbit…