21 august 2020
Corneliu Furculiță despre ”dragostea nemărginită” a Maiei Sandu față de agricultori: A prins o temă de campanie electorală
Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, susține că cei care au întors spatele și au dat cu piciorul în toate problemele agricultorilor cât au condus Guvernul, astăzi o fac pe “îngerii păzitori”. Socialistul o întreabă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, pe Maia Sandu și membrii partidului pe care-l conduce de ce nu și-au manifestat ”dragostea nemărginită” față de agricultori când au condus Guvernul.
”Vezi, Doamne, în sfârșit au înțeles și ei că în țară sunt agricultori, ei au probleme și trebuie ajutați. A ieșit unul cu nume sugestiv, Popșoi, ca să ne întrebe retoric pe noi dacă știm cum se lucrează pământul. Întrebarea asta să i-o adresezi icoanei tale politice, Maia Sandu. Iar în cazul nostru, da, știm, ne-am născut la țară, am crescut la sat și am lucrat pământul, ca și oricare alt țăran. De ce n-ai ieșit anul trecut în fața producătorilor agricoli cu așa discursuri filipice? Unde ți-au fost calitățile tale oratorice și dragostea nemărginită față de agricultori, atâta timp cât șefa ta a condus Guvernul? Cei din PAS chiar îi cred pe moldoveni cu memoria atât de scurtă?”, scrie parlamentarul.
Furculiță atrage atenția că îngrijorările celor de la PAS față de agricultori sunt false.
”De ce acum deputații PAS nu explică lipsa oricărui suport pentru agricultori, toamna trecută, când țăranii noștri se plângeau că se strică roadă în câmpuri și Guvernul Sandu nu mișcă din deget ca să-i ajute? Singurul ajutor pentru agricultori din partea Guvernului Sandu a fost recomandarea ca să dea merele la suc, iar din struguri să facă must”, constată deputatul.
Președintele fracțiunii socialiste spune că fermierii înțeleg, că acțiunile PAS sunt electorale.
”Mi-au scris și m-au sunat zilele acestea mulți fermieri din Nordul, Sudul și din Centrul țării. Situația e diferită la ei, deși știm că e un an foarte dificil pentru agricultori din cauza secetei. Mesajul lor principal a fost în felul următor: înțelegem nemulțumirea agricultorilor și mereu așteptăm ceva mai mult de la Guvern, dar era Doamne ferește dacă acum era Guvernul Sandu”, spune Furculiță.