PSRM

21 august 2020

Igor Dodon: PSRM nu va accepta transfugi în fracțiunea sa

PSRM nu va accepta ca deputații din alte fracțiuni să treacă în echipa socialiștilor. Declarația a fost făcută de Igor Dodon în cadrul emisiunii “Președintele răspunde”. Șeful statului a fost întrebat despre soarta celor doi parlamentari, Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi, care au părăsit recent PDM.

„Fracțiunea PSRM se poate mări doar pe cale naturală, adică doar prin alegeri repetate în unele circumscripții. Așa cum a fost, noi am venit cu 35 de deputați, au fost două circumscripții în Transnistria și Hâncești, avem plus doi deputați, acum sunt 37. Noi nu vom accepta să treacă alți deputați în fracțiunea socialistă, chiar dacă sunt doritori. Eu sunt categoric împotriva, eu nu vreau să procedăm cum a procedat Plahotniuc, care a venit cu 17 deputați și pe urmă avea 40 și ceva”, a precizat președintele.

Întrebat de ce au plecat cei doi deputați din PDM, șeful statului a răspuns că nu se implică în treburile interne ale a Partidului democrat. Totodată, Igor Dodon a menționat că majoritatea parlamentară, care susține Guvernul Chicu, în continuare există.

„Am văzut declarațiile acestor deputați care au anunțat că ei susțin în continuare Guvernul Chicu și majoritatea parlamentară, asta înseamnă că la această etapă încă avem susținerea a 51 de deputați”, a spus Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă