Foto
Astăzi, fracțiunea BCS a înregistrat un proiect de lege care interzice propaganda LGBT în școli. Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi a argumentat necesitatea adoptării acestui proiect prin faptul că propaganda respectivă în Moldova devine tot mai agresivă. „Când aveau loc dezbaterile pe marginea Convenției de la Istanbul, fracțiunea BCS a avertizat de mai multe ori cu…
Deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, a apreciat drept ”nerușinată” și ”imorală” reacția ministerului Educației precum că nu ar avea vreo legătură cu lansarea campaniei de promovare a LGBT în școli. „Nu m-am așteptat că și în Parlament și în ministerul Educației există un lobby-gay atât de deschis. Că le va fi frică să declare deschis: nu…
Astăzi, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului, deputatul socialist Adrian Albu a solicitat audierea ministrului Educației, Anatolie Topală în legătură cu informațiile despre lansarea de către Centrul de Informații GENDERDOC-M a campaniei „Copiii LGBT în Școala Ta”, precum și cu valul de reacții negative declanșat în spațiul public și în rândul părinților de lansarea…
Astăzi, în plenul Parlamentului, deputatul socialist, Ivanna Koksal, s-a declarat împotriva propagandei LGBT în școli, promovate cu acordul tacit al autorităților. Ea a declarat că guvernarea încă „nu s-a clarificat cu furnizarea gazelor și a electricității, cu situația de criză interminabilă din țară, dar încearcă să ne prezinte informația că Centrul de Informații GENDERDOC-M lansează,…
Secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a propus audierea în plen a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, în legătură cu apariția în spațiul public a corespondenței private a ministrului, care indică asupra numeroaselor încălcări ale legislației de către reprezentanții PAS. „Nu putem ignora evenimentele legate de ministrul Justiției Litvinenco. Considerăm că el trebuie să…
Astăzi, Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vicepreședinte al Parlamentului, împreună cu Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM, au avut o întrevedere cu E.S. Yang Wenbin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova. Diplomatul chinez a transmis felicitări domnului Vlad Batrîncea cu prilejul numirii sale în funcția de președinte…
Astăzi, deputații socialiști, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au prezentat în cadrul unui briefing măsurile anticriză în domeniul social, incluse în Planul anticriză elaborat de PSRM. Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, a menționat că strategia în domeniul protecției sociale, propusă de socialiști, are drept scop formarea unui sistem social ajustat la actualitățile Republicii Moldova, menite să…
Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a depus o sesizare în adresa Procuraturii Generale a Republicii Moldova, Serviciului de Informații și Securitate al RM, precum și Consiliului Audiovizualului prin care a solicitat să se expună sub aspect penal și al respectării legislației naționale pe marginea imaginilor video, difuzate de canalul de televiziune TV8,…
Astăzi, 6 noiembrie, socialiștii au organizat noi acțiuni de protest în raioanele Telenești, Nisporeni, Leova, Dubăsari, Basarabeasca. La manifestări au participat deputați ai Parlamentului, consilieri locali, activiști ai PSRM și ai mișcării ”Garda Tânără”. Oamenii protestează împotriva creșterii rapide a prețurilor și tarifelor la serviciile locativ-comunale, împotriva situației catastrofale din țară, împotriva presiunii politice și…
În acest weekend, deputați ai Parlamentului, primari, consilieri locali de toate nivelurile, activiști ai Partidului Socialiștilor și ai mișcării de tineret ”Garda Tânără” au participat la Ziua de informare politică, organizată pe întreg teritoriu al țării. Socialiștii au discutat cu locuitorii orașelor și satelor despre situația din țara noastră, despre protestele împotriva fărădelegilor guvernării, despre…