Foto
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au solicitat audierea în plenul Parlamentului a ministrului Energiei, Victor Parlicov, și a conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu privire la intenția Ministerului de a anula marja maximă la combustibil precum și cu referire la majorarea continuă a tarifelor reglementate la resursele energetice, ca exemplu la energia electrică,…
Astăzi, în ședința în plen a Parlamentului, deputatul BCS, Petru Burduja, a propus excluderea din ordinea de zi a ședinței a proiectului de lege cu privire la efectuarea decontărilor în numerar. Petru Burduja a menționat că acest proiect lobează interesele instituțiilor bancare și nebancare, în condițiile în care, conform relatărilor BNM, 93% din capitalurile bancare…
Igor Dodon a avut întrevederi cu conducătorii OT PSRM din raioanele Criuleni, Dubăsari și Anenii Noi
Astăzi, Igor Dodon, secretarul executiv al PSRM a întreprins o vizită de lucru în raioanele Criuleni, Dubăsari și Anenii Noi unde s-a întâlnit cu conducerea organizațiilor teritoriale ale formațiunii. În cadrul discuțiilor au fost abordate diverse subiecte legate de situația din țară, problemele cu care se confruntă locuitorii din regiunea dată, soluțiile existente. O atenție…
Astăzi, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a organizat o acțiune de protest împotriva prețurilor nejustificat de mari la resursele energetice și a cerut stabilirea unor tarife adecvate. În cadrul protestului au fost scandate lozinci: „Jos tarifele ridicate!”, ”Jos guvernarea!”, ”ANRE în demisie!”, „Rușine!”, ”Încetați să vă bateți…
Astăzi, secretarul executiv al PSRM s-a deplasat în raioanele Ialoveni și Hîncești unde s-a întâlnit cu conducerea organizațiilor teritoriale ale formațiunii din aceste raioane. În cadrul întrevederilor, au avut loc discuții productive cu privire la mai multe subiecte de actualitate. Igor Dodon a apreciat înalt activismul colegilor din teritorii și determinarea acestora de a lucra…
Astăzi, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, împreună cu deputatul PSRM, responsabil de zona Centru a țării, Grigore Novac, și membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, s-au întâlnit cu conducerea organizațiilor teritoriale ale Partidului Socialiștilor în Nisporeni și Ungheni, precum și cu conducerea satului Pîrlița și activul PSRM din această localitate. În cadrul întrevederilor…
Astăzi, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, s-a întâlnit cu deputații PSRM din Adunarea Populară a Găgăuziei cu care a discutat situația din țară și din Autonomia Găgăuză. Igor Dodon a remarcat importanța pe care formațiunea o acordă dezvoltării acestei regiuni a țării, menționând eforturile depuse de fracțiunea BCS din Parlamentul Republicii Moldova, grație…
Astăzi, cu prilejul zilei de 23 Februarie, Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, împreună cu reprezentanții mișcării de tineret ”Garda Tânără”, membrii și susținătorii PSRM și PCRM, au depus flori la Memorialul gloriei militare „Eternitate”. Partidul Socialiștilor adresează felicitări tuturor bărbaților care şi-au făcut serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice și au servit cu fidelitate și…
Astăzi, în urma celei de-a cincea ședințe a Curții Constituționale, care a examinat sesizarea BCS cu privire la neconstituționalitatea Legii privind rambursarea TVA agenților economici din Găgăuzia din bugetul autonomiei în loc de bugetul de stat, adoptată în grabă de majoritatea PAS în octombrie 2023, deputații socialiști au făcut declarații pentru presă. Deputatul BCS, Fiodor…
Astăzi, în fața clădirii guvernului, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a organizat un miting de protest împotriva genocidului social, împotriva politicilor de batjocură față de pensionari. La acțiune au participat deputați ai BCS, activiști ai PSRM, PCRM, reprezentanți ai organizațiilor de veterani, mișcării de tineret „Garda Tânără”, cetățeni de rând. Vorbitorii au menționat că oamenii care…