PSRM

20 martie 2024

BCS a organizat un protest împotriva falsificării alegerilor

Astăzi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, membrii și susținătorii PSRM și ai ”Gărzii Tinere” s-au adunat în fața Comisiei Electorale Centrale pentru a protesta împotriva încercărilor partidului PAS și ale președintei Maia Sandu de a falsifica alegerile prezidențiale din această toamnă. În acest scop, potrivit protestatarilor, partidul de la guvernare intenționează să facă uz de metode anticonstituționale, una dintre care este așa-numitul proiect pilot de implementare a votului prin corespondență în Statele Unite și Canada. Participanții la pichet au cerut demisia președintelui și a guvernării „galbene” in corpore.

Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Vlad Batrîncea, a declarat că cei care au venit la protest sunt categoric împotriva încercării de falsificare a alegerilor. „Asta înțelegem noi din dorința PAS de a introduce votul prin poștă doar pentru SUA și Canada. Considerăm că este vorba de o discriminare în raport cu ceilalți alegători ai Republicii Moldova, deoarece legea prevede clar că toți cetățenii, toți alegătorii sunt egali în fața legii și trebuie create condiții egale pentru toți”, a remarcat vicepreședintele Parlamentului. Vlad Batrîncea a subliniat că oamenii vor un alt președinte de țară, vor ca Maia Sandu să plece. Vor alegeri libere și corecte.

Deputatul BCS, Diana Caraman, a subliniat că blocul Comuniștilor și Socialiștilor va continua să lupte pentru drepturile constituționale ale cetățenilor noștri, pentru alegeri libere. „Guvernarea înțelege că oamenii nu au încredere în ea, iar singura modalitate de a obține voturi în plus sunt manipulările și minciunile pe care autoritățile încearcă să le introducă în Codul Electoral. Nu întâmplător ne aflăm astăzi în fața clădirii CEC. Cei care slujesc aici sunt complici în încercarea de a fura voturile cetățenilor. Acest lucru este inacceptabil. CEC trebuie să protejeze dreptul cetățenilor la vot”, a spus deputatul.

Parlamentarul BCS, Alla Pelipețcaia a subliniat că „puterea galbenă” intenționat promovează o politică împotriva poporului și a țării noastre, încălcând cu nerușinare democrația, legile, drepturile și libertățile cetățenilor. Ei sunt conștienți de faptul că nu vor mai putea minți oamenii, astfel fiind în căutarea unor noi modalități de înșelăciune. Acum ei intenționează să introducă votul prin corespondență, deoarece această cale le oferă posibilități mari de manipulare, iar rezultatele unor astfel de alegeri pot fi falsificate. Ei vor face orice pentru a se menține la putere. Prin diferite excrocherii, ei vor să ne ia dreptul de a alege. Nu trebuie să le oferim această șansă, nu trebuie să-i oferim lui Sandu nici măcar un vot „, a subliniat deputatul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă