20 martie 2024
Olga Cebotari participă la summit-ul femeilor lideri în politică “WPL 2024” de la Atena
Olga Cebotari, membră a Comitetului Executiv al PSRM, participă la forumul femeilor lideri în politică “WPL 2024” care se desfășoară în Atena, Grecia, în perioada 19-21 martie.
În prima zi a forumului, împreună cu parlamentari din Cipru, Țările de Jos și Irlanda, Olga Cebotari a participat la dezbaterile din cadrul panelului „Politicieni din noua generație: Leadership în secolul XXI”.
„O guvernare eficientă presupune o înțelegere mai profundă a problemelor complexe cu care se confruntă societatea, precum și promovarea unei viziuni clare ce ar defini și ar pune interesele naționale mai presus de cele electorale”, a subliniat Olga Cebotari.
De asemenea, Olga Cebotari a subliniat că este “important
să ținem cont de progresele tehnologice din lume și să apreciem impactul lor asupra politicienilor și alegătorilor. Să definim clar calitățile viitorilor lideri de care are nevoie omenirea: integritate, responsabilitate și transparență”.
Membrul Comitetului Executiv al PSRM a mai remarcat că în cazul Republicii Moldova, aspirațiile alegătorilor nu se schimbă. “Oamenii tind să beneficieze de un nivel de trai decent, servicii sociale dezvoltate, o economie modernă, de combaterea reală a corupției, stoparea migrației și respectarea statului de drept”.
Menționăm că summit-ul “WPL 2024” se desfășoară sub patronajul președintei Republicii Grecia, Katerina Sakellaropoulo. La eveniment participă demnitari de rang înalt din întreaga lume – reprezentanți ONU, membri ai guvernului și parlamentului Greciei, Croației, Turciei, Marii Britanii, României, Belgiei, Filipinelor, Israelului și altor țări. În cadrul reuniunii sunt examinate aspecte legate de dezvoltarea a noi abordări de guvernare, democrație și implicare activă a femeilor în politică.