Socialiştii continuă seria de întrevederi cu moldovenii care trăiesc şi muncesc peste hotare. Astfel, pe data de 17 august curent liderul socialiştilor Igor Dodon va avea o asemenea întrevedere…
Socialiştii propun un set de soluţii pentru rezolvarea problemelor din agricultură. Despre aceasta a anunţat liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă. Iată care sunt tezele…
Igor Dodon, preşedintele PSRM a făcut o declaraţie în legătură cu împlinirea a 17 ani de la crearea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. În textul declaraţiei se menţionează: „Cu prilejul…
Selecţionata Federaţiei de Şah din RM în frunte cu Igor Dodon, preşedintele Federaţiei, participă la cea de-a 41-a Olimpiadă Mondială la Şah, care se desfăşoară în perioada 1 – 14…
Pe parcursul ultimilor săptămîni socialiştii au organizat circa 200 de întrevederi cu cetăţenii în toată ţara, în cadrul cărora oamenii şi-au exprimat dezacordul faţă de cursul proieuropean, promovat de coaliţia…
În finalul guvernării democrate, Moldova îşi pierde statutul de ţară neutră Stimaţi colegi deputaţi şi miniştri, Iată că am ajuns la finalul unei legislaturi foarte controversate. Şi ajungem şi la…
Astăzi, Comisia Electorală Centrală a refuzat să elibereze ligitimaţiile şi listele de prescripţie pentru colectarea semnăturilor reprezentanţilor grupului de iniţiativă privind organizarea unui referendum de demitere a Primarului General de…
Începînd cu 26 iulie, în cadrul campaniei naționale „Iubesc Moldova” demarează Turneul Naţional la volei, organizat de PSRM în colaborare cu Federația de volei din RM. În competiţie s-au înscris…
Igor Dodon, liderul PSRM şi Zinaida Greceanîi, ex-prim-ministru al RM, au prezentat principalele teze ale Programului de dezvoltare economică a Republicii Moldova pe termen mediu şi lung. Documentul a fost…
Astăzi, deputaţii socialişti Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Ion Ceban împreună cu mai mulţi membri şi susţinători ai PSRM, au venit cu flori la Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău pentru…