PSRM nu va tolera presiunile și răfuielile politice la adresa sa din partea guvernării PAS, a declarat Secretarul executiv al formațiunii, Vlad Batrîncea, la protestul organizat în fața parlamentului. Deputatul…
Este pentru prima dată în istoria R.Moldova, când un ex-președinte este arestat, iar pretextul este unul inventat. Declarația a fost făcută de către deputatul socialist Bogdan Țîrdea, în timpul protestului…
Alla Darovannaia: Ne așteaptă o nouă scumpire a gazului, iar Guvernul PAS spune că nu e problema lor
Prețurile cresc, gazul se scumpește din nou, iar în câteva luni guvernarea nu va mai avea bani pentru a achita salariile și pensiile. Oameni buni, ieșiți în stradă. Cu acest…
Nimeni în istoria independenței Republicii Moldova nu și-a bătut joc de instituția prezidențială, așa cum își bat joc acum guvernanții PAS, a declarat președintele Federației ”Voievod”, Nicolae Pascaru, la protestul…
Partidul de la guvernare a eșuat pe toate domeniile, iar pentru a ascunde aceste eșecuri și incompetența sa, PAS organizează show-uri televizate, cu arestarea oponenților politici. Declarația a fost făcută…
Membrii și simpatizanții PSRM continuă protestele împotriva ilegalităților și a dosarelor fabricate la comandă. În această dimineață, manifestanții s-au adunat în fața Parlamentului, unde scandează Rușine! Jos Guvernul PAS! Moldova!…
Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu Jānis Mažeiks, Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău
La 24 mai curent, Secretarul Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Comitetului executiv al PSRM, Olga Cebotari, Președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și…
Guvernarea din Republica Moldova degradează vertiginos până la nivelul unei dictaturi uzurpatoare, represive. Neîndeplinind niciuna dintre promisiunile sale, aducând majoritatea covârșitoare a cetățenilor Republicii Moldova la o sărăcie lucie, incapabil…
Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, îndeamnă cetățenii să iasă în stradă și să-și apere țara. Mesajul a fost transmis în timpul protestului organizat de PSRM, în fața Președinției. „Ieșiți masiv, este…
În aceste moment, în țară se instituie dictatura, iar pentru a-și atinge scopul, partidul de la guvernare și președintele Maia Sandu folosesc metodele lui Vlad Plahotniuc. Declarația a fost făcută…