Agenţii economici şi producătorii autohtoni se află la marginea prăpastiei, iar economia este în stagnare. Dar, în loc să caute soluţii pentru situaţia creată, autorităţile ţării crează toate condiţiile pentru…
Ion Ceban, Preşedintele fracţiunii PSRM în consiliul municipal Chişinău întreprinde o vizită de lucru la Paris de o zi în cadrul căreia va participa la lucrările simpozionului „Despre situaţia politică…
În săptămînile ce urmează, la Chişinău, va avea loc cel mai amplu miting în susţinerea statalităţii şi suveranităţii Republicii Moldova. Pînă atunci, vor avea loc marşuri şi mitinguri în diferite…
Alexandr Nesterovski, deputat în Parlamentul RM din partea PSRM, conduce o delegaţie a oamenilor de afaceri din Moldova într-o vizită de două zile în oraşul Kursk din Federaţia Rusă, unde…
Astăzi, deputaţii din partea Partidului Socialiştilor din RM, Vladimir Odnostalco, Elena Hrenova, Adrian Lebedinschi şi preşedintele fracţiunii municipale a PSRM, Ion Ceban, au organizat o conferinţă de presă, în cadrul…
O delegaţie a Comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară, condusă de Radu Mudreac, preşedintele comisiei, întreprinde o vizită de lucru de două zile la Budapesta, Ungaria. În cadrul vizitei a…
Fracţiunea parlamentară a PSRM în întreaga componenţă şi fracţiunea socialiştilor din CMC precum şi mai mulţi susţinători ai formaţiunii au depus, astăzi, flori la sediul Delegaţiei UE în RM, şi…
Igor Dodon, preşedintele PSRM a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că a semnat o scrisoare în adresa preşedintelui Romîniei, Klaus Iohannis prin care solicită luarea…
Deputaţii şi consilierii municipali din partea Partidului Socialiştilor au venit, astăzi, la sediul Ambasadei Rusiei în Moldova pentru a depune flori şi a comemora printr-un minut de reculegere victimele accidentului…
Liberalii, primarul general şi acoliţii săi întreprind un atac raider asupra Primăriei mun. Chişinău
Astăzi, liderul fracţiunii socialiştilor în CMC, Ion Ceban şi consilierul municipal din partea PSRM, juristul Partidului Socialiştilor, Maxim Lebedinschi au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat…