Maxim Lebedinschi, consilier prezidențial în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, și Corneliu Popovici, consilier prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării au prezentat, astăzi, un proiect de lege care prevede…
În cazul în care, duminica viitoare, în Republica Moldova, ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, Partidul Socialiştilor ar repurta o victorie detașată, obţinînd majoritatea în Parlamentul țării. Despre aceasta vorbesc…
Președintele Partidului Socialiștilor în Parlamentul Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a menționat că decizia Biroului permanent al organului legislativ de a boicota reuniunea Adunării Interparlamentare a statelor-membre CSI, este una incorectă.…
Pe data de 22 martie, la Chișinău a avut loc o audiere publică cu tema „ Infrastructură și transportul public “, la care au participat consilierii Partidului Socialiștilor. Evenimentul a…
Pe data de 22 martie, iData a publicat un sondaj în care se arată că mai mult de jumătate dintre locuitorii capitalei ar dori ca Dorin Chirtoacă să fie demis…
„Ratingul Partidului Socialiștilor, în perioada în care a fost condus de Igor Dodon, până a deveni președinte, este în creștere. Acest lucru asigură o victorie în alegerile parlamentare din anul…
Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a vorbit despre intenția democraților de a anula imunitatea deputaților din Parlamentul RM. Potrivit lui, scopul real al acestei inițiative este dorința Partidului Democrat de…
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă cu vehemenţă indignarea faţă de noua decizie a ANRE cu privire la majorarea tarifelor comunale. În prezent, circa 70 la sută din populaţia…
Liderul rus Vladimir Putin, l-a invitat pe Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la Parada Victoriei, care are loc în mod tradițional, pe 9 mai în Piața Roșie de la Moscova.…
Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor, Vitalie Mucan și Iurii Vitneanschi s-au opus distrugerii sistemului de transport public din capitală. Vitalie Mucan a declarat în cadrul briefingului din data de 20…