Mediagalerie
Alexandr Odințov, președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, a declarat că partidul de la guvernare se ghidează după principiul: „Cu cât situația este mai gravă în oraș, cu atât mai bine pentru PAS”. În cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău din 9 iunie, Alexandr Odințov a menționat că socialiștii, inclusiv în Parlament, au venit cu…
PAS a spus nu ieftinirii carburanților. Majoritatea parlamentară a refuzat să susțină un proiect al PSRM, care ar duce la ieftinirea benzinei și a motorinei. Documentul socialiștilor prevede reducerea prețului la accize pentru produsele petroliere de bază cu 50% și instituirea scutirii de TVA cu drept de deducere la benzină și motorină. Totodată, proiectul de…
Fiecare cetățean din nordul Republicii Moldova va achita câte 35 de bani la fiecare kWh de energie electrică consumată, pentru greșelile comise de către directorul FEE Nord, Oleg Petelca, care a fost adus în această funcție de guvernarea PAS. Declarația a fost făcută de către deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alexandr Nestrovschi, în cadrul…
Regimul Plahotniuc a căzut acum trei ani, iar unele practici ale acelui regim mai există și astăzi. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, în debutul ședinței Parlamentului. „Exact 3 ani în urmă, în aceste zile, a avut loc o ședință istorică a Parlamentului, unde s-a aprobat…
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a solicitat audierea în Parlament a responsabililor de situația de la punctele vamale. Anunțul a fot făcut de către deputatul socialist, Vasile Bolea, în debutul ședinței Legislativului. „Ultima perioadă, vedem haosul care se atestă la granițele R.Moldova cu România, în fiecare seară la TV se arată cozile de zeci de…
Astăzi, Vlad Batrîncea, vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, secretar executiv al PSRM, împreună cu Zinaida Greceanii, preşedintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor şi deputații socialişti Adela Răileanu şi Vasile Bolea au avut o întrevedere cu coraportorii APCE pentru Republica Moldova, Pierre-Alain Fridez și Inese Lībina-Egnere, care se…
Astăzi, în incinta Parlamentului Republicii Moldova a avut loc întrevederea vicepreședintelui Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, cu membrii Bundestagului Republicii Federale Germane și reprezentanții Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung. La întrevedere a mai participat Grigore Novac, vicepreședintele fracțiunii parlamentare a BCS, precum și Olga Cebotari, membrul Comitetului Executiv al PSRM. În debutul întrevederii, Vlad Batrîncea…
Atunci, când în clădirea ministerului Finanțelor se aflau persoane competente, moldovenii se bucurau de creșteri salariale și de pensii majorate, iar azi vedem doar prețuri exagerat de mari. Declarația a fost făcută de către deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, la protestul PSRM din fața sediului ministerului Finanțelor. „Această instituție este condusă de un ONG-ist, care ani…
Artiștii din Republica Moldova vor să muncească aici, la noi acasă, a declarat consilierul PSRM, Silvia Grigorieva, la protestul organizat de socialiști la sediul ministerului Finanțelor. „Eu am dreptul la muncă, dați concerte, așa cum am avut la Filarmonica pe timpuri, câte 20 de concerte pe zi, dar azi nu mai am această posibilitate, mi-au…