Alexandru
Astăzi, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea împreună cu membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, au avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin. Reprezentanții PSRM au mulțumit diplomatului și Departamentului Internațional al Comitetului Central al PCC pentru invitația și organizarea la cel mai înalt…
În cadrul examinării raportului de executare a bugetului de stat pentru anul 2022, deputatul BCS, Petru Burduja a menționat că acesta a fost primul an din istoria Republicii Moldova în care guvernul a condus țara în regim de urgență, în conformitate cu deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale. Astfel, Guvernul poartă întreaga responsabilitate pentru acțiunile întreprinse,…
Astăzi, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului RM și președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, împreună cu Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor, au avut o întrevedere cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn. Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de intensificare a cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul economic. În cadrul întrevederii,…
Tatiana Cunețchi, deputat BCS, președintele Comisiei de control al finanțelor publice a punctat mai multe deficiențe care se conțin în documentul propus de Guvern cu privire la rectificarea bugetului de stat pentru anul in curs. ”Prin această rectificare Guvernul propune în primul rând majorarea salariului personalului de conducere din cadrul ministerelor. Dar ce facem cu…
Astăzi, Alla Darovannaia, deputat BCS a adus mai multe critici la rectificările la bugetul 2023, propuse de Guvern. Potrivit deputatului, după rectificarea bugetului, deficitul bugetului de stat va rămâne la nivelul de 18,3 mld. lei, sau 6% din PIB-ul prognozat – cel mai mare deficit din istoria Republicii Moldova. Or, în 2022 deficitul bugetar a…
Secretarul executiv al aripii de tineret a PSRM ”Garda Tânără”, Victor Poleacov și membrul ”Gărzii Tinere”, Nichita Romenschi, au criticat în cadrul briefingului de astăzi proiectul Strategiei de dezvoltare și inovare în domeniul tineretului municipiului Chișinău 2023-2028, promovat de Primăria capitalei. Victor Poleacov a atras atenția asupra deficiențelor evidente ale Strategiei, în special, lipsa reflectării…
Astăzi, în plenul Parlamentului, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a supus criticii proiectul de lege PAS care prevede amalgamarea (comasarea) benevolă a două sau a mai multor unități administrativ-teritoriale din RM. Vlad Batrîncea a atenționat că prin asemenea proiecte sunt încălcate mai multe norme legale, inclusiv Legea Supremă a țării. ”Constituția stabilește foarte…
Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Vlad Batrîncea, a amintit deputaților că astăzi se împlinesc exact patru ani de la adoptarea de către Parlament a Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova. „Această ședință a avut loc aici, cu lumina stinsă, fără microfoane, când Parlamentul Republicii Moldova a decis că…
Radu Mudreac, deputat BCS, a solicitat în ședința în plen a Parlamentului audierea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, cu privire la situația în domeniu. Deputatul BCS a argumentat prin faptul că în anul trecut, la fel ca și în anul curent, agricultorii se confruntă cu mari probleme, iar ceea ce se întreprinde în…
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Petru Burduja, a propus includerea pe ordinea de zi a Parlamentului a unui proiect de modificare a Codului fiscal, care prevede majorarea impozitării băncilor comerciale și a organizațiilor de creditare nebancară. Deputatul Socialist a menționat că astăzi Republica Moldova se confruntă cu crize suprapuse, iar politicile economice clasice promovate de…