Știrile principale

ULTIMELE

Ion Ceban despre moratoriu pentru construcții: Este imposibil să-i egalezi pe toți

30 august 2019

Ar fi incorect să introducem un moratoriu pentru construcții la Chișinău pentru toată lumea. Ar trebui pedepsite numai acele companii de construcții care construiesc cu încălcarea legii, se ocupă cu ilegalitatăți și fărădelegi. Această opinie a fost exprimată de vicepreședintele parlamentului, secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor din Moldova, Ion Ceban, vorbind în cadrul emisiunii…

La inițiativa socialiștilor pe strada Albișoara a început asfaltarea aleii pietonale

29 august 2019

Pe strada Albișoara a început asfaltarea aleii pietonale ca parte a proiectului de reconstrucție și amenajare a lacului și scuarului. Proiectul a fost propus de fracțiunea PSRM în 2018, cu susținerea fostului șef al fracțiunii, Ion Ceban (acum deputat PSRM și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova). Acesta este implementat în cadrul programului cu destinație specială…

Ion Ceban despre acordul între PSRM și ACUM: Mingea este pe terenul lor

29 august 2019

Vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban, secretar pentru ideologie al Partidului Socialiștilor, susține că un acord între PSRM și blocul ACUM nu a fost semnat încă, deși despre aceasta s-a anunțat de mai mult timp în spațiul public, pentru că la colegii lor de coaliție acesta este un proces mai îndelungat. Potrivit lui, socialiștii sunt gata să…

Sub controlul socialiștilor: în capitală se desfășoară verificările privind pregătirea școlilor pentru noul an școlar

29 august 2019

Ca parte a activității comisiei de admitere a instituțiilor de învățămînt, specialiștii au vizitat 17 licee și gimnazii din capitală. Despre acest lucru a anunțat pe pagina sa de pe rețelele de socializare vicepretorul sectorului Botanica din Chișinău, Iurie Vitneanschi. “Toate instituțiile de învățămînt își vor deschide ușile pentru elevi luni, 2 septembrie. În multe…

Zinaida Greceanîi: Este foarte important că Parlamentul este implicat în procesul de reformă a justiției

28 august 2019

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, împreună cu Președintele țării Igor Dodon, Prim-ministrul Maia Sandu și Viceprim-ministrul Andrei Năstase au participat la conferința de prezentare a reformei în domeniul justiției, susținută de Ministrul Justiției, Olesea Stamate. ”Este foarte important că Parlamentul este implicat în procesul de reformă a justiției. Este un concept ambițios, dar foarte necesar pentru…

Zinaida Greceanîi a felicitat locuitorii din Briceni și Ocnița cu ocazia Zilei Independenței

28 august 2019

Președintele Parlamentului RM, președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a întreprins o vizită în circumscripția în care a candidat și a devenit deputat în Parlament. „Am vizitat orașul natal Briceni și orașul Ocnița. Am felicitat locuitorii cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, le-am dorit sănătate, succese, realizări minunate și i-am îndemnat să-și iubească țară și să…

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Kazahstan

27 august 2019

Astăzi Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Republica Moldova, Samat Ordabaev, cu reședința la Kiev. În timpul dialogului părțile au discutat despre cea de-a IV- a reuniune a președinților de Parlamente din Eurasia, care se va desfășura în perioada 23-24 septembrie în Kazahstan.…

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu participanții la Programul DOR ”Diasporă. Origini. Reveniri”

27 august 2019

Parlamentul a găzduit, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, vizita celor 120 de copii și tineri, participanți la Programul DOR ”Diasporă. Origini. Reveniri”. Copiii au fost salutați de Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi, care a discutat cu ei și a participat la un tur al clădirii. ”Bine ați revenit acasă, locul de unde au plecat părinții…

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite

27 august 2019

Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Emiratelor Arabe Unite în Republica Moldova, Salem Ahmed Alkaabi, cu reședința la Kiev. Președintele Parlamentului a mulțumit ambasadorului pentru prezență într-o zi importantă pentru Republica Moldova. În cadrul dialogului, Zinaida Greceanîi a optat pentru reluarea curselor aeriene directe și abolirea…

Socialiștii au adus un omagiu marelui domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare

27 august 2019

Astăzi, 27 august, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Spicherul Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi împreună cu Președintele RM, Igor Dodon, au depus flori la monumentul marelui domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare. De asemenea, la ceremonie au participat deputați, consilieri municipali, activiști ai Partidului Socialiștilor și Garda Tînără.  

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă