PSRM

28 august 2019

Zinaida Greceanîi: Este foarte important că Parlamentul este implicat în procesul de reformă a justiției

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, împreună cu Președintele țării Igor Dodon, Prim-ministrul Maia Sandu și Viceprim-ministrul Andrei Năstase au participat la conferința de prezentare a reformei în domeniul justiției, susținută de Ministrul Justiției, Olesea Stamate.

”Este foarte important că Parlamentul este implicat în procesul de reformă a justiției. Este un concept ambițios, dar foarte necesar pentru sistemul justiției, fiindcă de aici vine siguranța nu doar a cetățenilor, dar și a mediului de afaceri, a investițiilor străine”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Potrivit Președintelui Parlamentului, Comisia juridică, numiri și imunități va organiza dezbateri publice asupra conceptului prezentat, cu participarea reprezentanților societății civile.

”Guvernările politice se schimbă, dar oricare ar fi acestea ar trebui să îmbunătățească sistemul justiției, dar nu să o ia de la început”, a menționat Președintele Parlamentului.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă