Știrile principale
PSRM este partidul care se bucură de cea mai mare încredere a cetățenilor. Potrivit sondajului de opinie publică, realizat la comanda IDIS Viitorul și ISPRI (România) de către CBS Researche, 35,6% dintre cetățeni spun că au încredere sau chiar foarte multă încredere în socialiști. Partidul de la guvernare, PAS, se află pe locul doi la…
„Sub aspectul combaterii corupției, în afară de lupta cu oponenții politici nu vedem nimic”, a menționat Adrian Lebedinschi, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, în cadrul dezbaterii publice la IPN la tema „Combaterea corupției în Republica Moldova: între obiective, procese și efecte”. „Din păcate, la moment, noi suntem la o etapă când politicienii, politicul, guvernarea, nu sunt…
Astăzi deputații socialiști Grigore Novac și Alla Darovannaia, precum și membrul comitetului executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi, au depus o sesizare la Curtea Constituțională care are drept obiect interpretarea prevederilor articolului 47 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova care stipulează: ”Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai…
În mesaj se menționează: ”Stimată Doamna Zinaida Greceanîi, În numele conducerii și al Partidului Socialiștilor, Vă transmit sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere! Este o mare onoare pentru mine să Vă exprim sentimentul de profundă recunoștință pentru rolul pe care l-ați jucat în istoria poporului nostru și a țării noastre! Perioada în care ați…
Astăzi, deputații fracțiunii parlamentare, președinții de raioane, primarii localităților, consilierii de toate nivelurile au organizat în capitală și în înteaga țară întâlniri cu cetățenii Moldovei, în cadrul cărora au vorbit despre situația politică și cea economică din țară, au răspuns la întrebări, au distribuit cetățenilor o nouă ediție a ziarului „Socialiștii”. „Socialiștii au fost și…
Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, se întreabă de ce ”justiția PAS” le-a intentat dosare doar foștilor deputați traseiști din PCRM, dar nu și ex-deputaților PLDM sau PL, care, la fel ca și cei anchetați astăzi, au plecat din partid și au aderat la majoritatea lui Plahotniuc. Secretarul executiv al PSRM a scris, pe pagina sa…
Faptele bune continuă! Președintele de Onoare al PSRM, Igor Dodon, a vizitat o familie cu mulți copii din raionul Hîncești. Aurelia Mihalcea din satul Mirești, raionul Hâncești crește de una singură 5 copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 21 ani. Buna înțelegere, respectul reciproc, dragostea și hărnicia au dominat mereu în această casă, dar,…
Nu este vorba despre lupta cu corupția, PAS și-a încălcat propriile angajamente date cetățenilor în campania electorală și a acționat în funcție de conjunctură. Așa a comentat vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, numirea de către majoritatea parlamentară a noului director CNA, fără concurs și procedură transparentă. ”Astăzi pe bandă rulantă concursurile sunt anulate, De…
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut audierea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, în plenul Parlamentului. Motivul solicitării sunt cazurile de dezertare din Armata Națională. Potrivit deputatului comunist Constantin Starîș, societatea este bulversată de lucrurile, care se întâmplă în armată. Amintim că în ultima perioadă, în Armata Națională au avut loc mai multe cazuri grave. Un…
Candidatul PAS la funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, figurează într-un dosar, pe care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, l-a făcut public la ultima sa conferință de presă, după care a fost arestat. Despre aceasta a amintit deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea, în timpul ședinței Parlamentului, unde este examinată…