Video
„Cine a mai furat un miliard?”,- l-a întrebat Vasile Bolea, deputat BCS, pe prim-ministrul Dorin Recean, care a venit în Parlament pentru a cere prelungirea stării de urgență în țară. Deputatul a amintit că zilele trecute președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că anul trecut Moldova a primit un ajutor de un miliard de…
Astăzi în plenul Parlamentului, Vasile Bolea, deputat PSRM a expus poziția cu privire la reforma justiției, promovată de actuala Guvernare și soluțiile de deblocare a sistemul judecătoresc. Vasile Bolea a menționat că în urma reformei implementate de PAS situația în domeniu a devenit critică, în care avem ”instanțe judecătorești blocate în municipiul Chișinău, din cauza…
Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, a îndemnat deputații să semneze o inițiativă constituțională de interzicere a traseismului politic. Conform procedurii, acest proiect trebuie semnat de 34 de deputați și transmis Curții Constituționale. „În acest moment sunt peste 20 de semnături. Îndemnăm colegii din toate fracțiunile să semneze acest proiect și, în cele…
Astăzi, Radu Mudreac, deputat PSRM, a propus examinarea în ședința în plen a Parlamentului a unui proiect de lege din 7 martie 2022, care prevede oferirea unor facilități producătorilor autohtoni în cadrul procedurilor de achiziții publice, reieșind din situația economică dificilă din țară. ”Agenții economici din Republica Moldova au nevoie de facilități în cadrul achizițiilor…
Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a propus audierea în Parlament a prim-ministrului, Dorin Recean, pe subiectul proiectului de reformă administrativ-teritorială, aprobat recent de guvern, împreună cu așa-numiții „subiecți” ai acestei reforme – Congresul Autorităților Publice Locale. Vlad Batrîncea s-a referit la poziția Consiliului Europei conform căreia orice reformă trebuie să conducă la…
Astăzi, deputatul socialist Radu Mudreac a propus examinarea în ședința în plen a Parlamentului a unui proiect de lege din 16 noiembrie 2022, care prevede scutirea de impozitul pe venitul reinvestit pentru o perioadă de cinci ani a întreprinderilor din sectorul zootehnic și cel de prelucrare a produselor agroalimentare autohtone. ”Ați văzut în ultima perioadă…
Astăzi, în cadrul ședinței plenare, deputatul socialist Adrian Albu a propus excluderea de pe ordinea de zi a ședinței a proiectului de lege cu privire la activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă. ”Urmare a audierilor publice organizate de Comisia Securitate Națională și a faptului că critici și recomandări au venit nu doar de la Comisia…
Astăzi, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului, deputații socialiști Vladimir Odnostalco și Grigore Novac, în numele colegilor de partid i-au oferit „cei 30 de arginti” deputatului traseist Gaik Vartanean în semn de ”răsplată” pentru faptul că a trădat formațiunea, pe listele căreia a ajuns în Parlament. În cadrul aceleiași ședințe, deputații socialiști au cerut…
Astăzi, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului, deputatul PSRM, Vasile Bolea a propus excluderea din ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind prelungirea stării de urgență. Potrivit lui Bolea, ”socialiștii, la fel ca și partenerei externi, consideră că la moment nu există acel pericol extern de destabilizare a situației în Republica Moldova, Guvernul…
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Fiodor Gagauz, a propus excluderea de pe ordinea de zi a ședinței plenare a proiectului de lege cu privire la Serviciul de Informații și Securitate, care oferă SIS împuterniciri mai largi. Deputatul a menționat că proiectul a provocat critici dure din partea societății și a instituțiilor de stat, inclusiv a…