Lună: 29 martie 2017

ULTIMELE

Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei

31 martie 2017

Pe data de 31 martie Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin. Cele două părți au făcut un schimb de opinii cu privire la rezultatul vizitei delegației fracțiunii parlamentare PSRM la ședința jubiliară a Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor…

Majoritatea cetățenilor RM se consideră moldoveni și vorbesc limba moldovenească

31 martie 2017

Sunt datele Recensămîntului din 2014 care a fost făcut public astăzi de Biroul Național de Statistică a RM. Conform studiului, 75 la sută din populația R. Moldova care și-au declarat etnia s-au declarat moldoveni, 4,6% dintre cetățenii Moldovei se consideră găgăuzi, ruși – 4,1%, ucraineni – 6,6 la sută, români – 7% , bulgari –…

Emisiunea „InPROfunzime ”

31 martie 2017

Parlamentul a adoptat propunerea socialiștilor privind modificările la Codul Audiovizualului

30 martie 2017

Astăzi, 30 martie, Parlamentul a adoptat în lectura a doua propunerea socialiștilor privind modificările la Codul Audiovizualului. Proiectul a fost aprobat în prima lectură pe data de 7 iulie 2016. În timpul pregătirii acestuia pentru lectura a doua, majoritatea parlamentară a încercat să-l comaseze cu un alt proiect de lege propus de liberali, care interzice…

Fracțiunea PSRM s-a expus împotriva anulării imunității deputaților

30 martie 2017

Astăzi, 30 aprilie, majoritatea parlamentară a aprobat în primă lectură proiectul de lege cu privire la  retragerea imunității deputaților. Partidul Socialiștilor s-a expus categoric împotriva adoptării acestei legi, prezentată de deputatul Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu. Potrivit socialiștilor, în condițiile unei justiții paralizate, această lege vine ca o presiune față de fiecare dintre deputații din opoziție…

Socialistul Vadim Filipov a devenit noul membru CEC

30 martie 2017

Socialistul Vadim Filipov a devenit noul membru al Comisiei Electorale Centrale. El i-a locul lui Maxim Lebedinschi, care a fost numit în funcția de consilier juridic al Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon. Pe data de 2 martie, Parlamentul a votat pentru numirea lui Filipov în postul de membru CEC. Apoi, candidatura sa a fost aprobată…

PSRM a solicitat audierea în Parlament a ministrului Educației, Corina Fusu și demiterea acesteia

30 martie 2017

Deputatul Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea a propus astăzi, 30 martie, în cadrul ședinței de plen a Parlamentului, audierea ministrului Educației, membru al Partidului Liberal, Corina Fusu, cu privire la semnarea de către aceasta a unui ordin anticonstituțional. ”Deja de mai multe ori v-am atras atenția că ministrul Educației a transformat sistemul educațional într-un sistem ideologic…

Zinaida Greceanîi a făcut bilanţul participării delegaţiei PSRM la şedinţa jubiliară a Adunării Interparlamentare a CSI

29 martie 2017

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a făcut bilanţul participării delegaţiei fracţiunii parlamentare a PSRM la sesiunea de primăvară a Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente, lucrările căreia au avut loc în perioada 27-28 martie, la Sankt Petersburg. Zinaida Greceanîi a accentuat importanţa mesajului de salut al Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care i-a dat citire…

Au fost publicate metodele de soluționare a problemelor cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului

29 martie 2017

Administrația Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon a publicat un document, care conține primul pachet  de soluționare a problemelor cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Anterior, la o întâlnire cu locuitorii satului Coșnița din raionul Dubăsari, șeful statului a spus că aceste aspecte au fost discutate în cadrul unei întrevederi cu…

PSRM sprijină decizia şefului statului privind desfăşurarea Referendumului

29 martie 2017

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova sprijină plenar decizia Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu privire la organizarea, în ziua de 24 septembrie, 2017, a unui referendum naţional pe probleme de importanţă majoră pentru ţară. Partidul Socialiștilor a militat mereu pentru ca miliardele furate din sistemul bancar al statului să fie returnate de hoţi, şi nu…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă