PSRM

29 martie 2017

PSRM sprijină decizia şefului statului privind desfăşurarea Referendumului

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova sprijină plenar decizia Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu privire la organizarea, în ziua de 24 septembrie, 2017, a unui referendum naţional pe probleme de importanţă majoră pentru ţară.

Partidul Socialiștilor a militat mereu pentru ca miliardele furate din sistemul bancar al statului să fie returnate de hoţi, şi nu de poporul Republicii Moldova.

PSRM a fost şi rămîne un partid al stataliştilor, care se pronunţă pentru readucerea în curricula şcolară a disciplinei „Istoria Moldovei”.

PSRM este unicul partid de opoziție din Parlamentul RM, care, în toată perioada celei de-a XX-a legislaturi, la fel ca şi majoritatea populaţiei ţării noastre, se pronunţă pentru dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Această guvernare trebuie să plece. Anume din acest motiv socialiștii vor participa activ la promovarea ideii referendumului şi la desfășurarea acestuia în toate localitățile ţării.

Totodată, Partidul Socialiştilor sprijină ideea reducerii numărului de deputaţi ai Parlamentului de la 101 pînă la 71 de parlamentari. Sîntem de părerea că aceasta va contribui la eficientizarea activităţii organului legislativ, precum şi la o economie importantă de mijloace financiare.