În aproape două săptămîni – 205. localități din republica au aprobat declarații privind necesitatea consolidării suveranității Moldovei. Peste două mii de aleși locali – primari și consilieri au condamnat acțiunele…
În data de 16 februarie, încă 8 primării din țară s-au alăturat listei de susținători ai păstrării independenței și integrității teritoriale ale țării. Astfel, în doar 11 zile, 195 de…
Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a îndemnat cetățenii țării să participe la zilele de informare politică, pe care PSRM le desfășoară în mod tradițional în fiecare lună, în întreaga țară. Zinaida…
În zilele de 17 şi 18 februarie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va organiza Zilele de informare politică a cetățenilor pe întreg teritoriul republicii. În aceste zile, reprezentanţii PSRM: deputaţi…
Alegerile anticipate din Chişinău şi Bălţi trebuie să fie organizate concomitent cu alegerile parlamentare anticipate din ţară. Declaraţia în cauză a fost făcută de preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica…
În următorul Parlament socialiștii vor iniția modificarea Constituției astfel ca Republica Moldova să treacă de la regim parlamentar la regim prezidențial de conducere. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului…
În data de 15 februarie, încă 10 primării din țară s-au alăturat listei de susținători ai păstrării independenței și integrității teritoriale ale țării. Astfel, în doar 10 zile, 186 de…
Astăzi, 15 februarie, cu prilejul zilei de comemorare a soldaților căzuţi în războiul din Afganistan, deputaţii, consilieri municipali, activiștii Partidului Socialiștilor și ai ”Gărzii Tinere”, împreună cu președintele PSRM Zinaida…
Astăzi, în ședința Parlamentului, Fracţiunea Partidului Socialiştilor a prezentat o moţiune simplă de cenzură împotriva lui Chiril Gaburici. Motivul apariţiei iniţiativei în cauză îl constituie politica economică promovată de Ministerul…
Inițiativa deputaților din fracțiunea Partidului Socialiștilor a fost aprobată pozitiv de Comisia mediu și dezvoltare regională și Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice. Potrivit postului de televiziune Accent TV, conform…