15 februarie 2018
Socialiștii au cinstit memoria soldaților internaționaliști
Astăzi, 15 februarie, cu prilejul zilei de comemorare a soldaților căzuţi în războiul din Afganistan, deputaţii, consilieri municipali, activiștii Partidului Socialiștilor și ai ”Gărzii Tinere”, împreună cu președintele PSRM Zinaida Greceanîi, au depus flori la Complexul Memorial din Parcul Afganilor din sectorul Rîșcani.
Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret pentru conferirea de distincții de stat, pentru activitate intensă în vederea adoptării sociale a veteranilor războiului din Afganistan și antrenării lor în viața socială, contribuție la consolidarea mișcării de veterani și merite în educarea tinerii generații în spiritul patriotismului.
”Astăzi, într-o zi cu o deosebită încărcătură istorică, trăim cu toții sentimente de recunoștință și onoare pentru cei care și-au îndeplinit cu demnitate datoria internațională, dând dovadă de vitejie și curaj. An de an, pe 15 februarie, aducem un omagiu celor ce au luat parte la una dintre cele mai dureroase și crâncene confruntări militare, care a lăsat urme adânci în conștiința mai multor generații.
Vă adresez, din toată inima, cele mai sincere mulțumiri, însoțite de întreaga mea apreciere pentru faptele Dumneavoastră de eroism și spiritul de sacrificiu, dorindu-Vă multă sănătate și prosperitate”, a spus Igor Dodon.
Peste 12 000 de soldați moldoveni au luptat în Afganistan între anii 1979 și 1989. Mai mult de 300 dintre ei au murit, iar patru au fost declarați dispăruți.