Cu prilejul sosirii primăverii, cum este tradiţia la moldoveni, Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM, a oferit reprezentanţilor CSI, participanţi la comisia pentru control bugetar al AI al CSI,…
Declaraţia în cauză a fost făcută de deputatul socialist Vlad Batrîncea în cadrul Conferinţei Internaţionale „Criza politică din Moldova: căi de soluţionare”, organizate de Centrul Internaţional EU-Russia-NIS Research (ICEUR-Vienna), în…
Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM întreprinde o vizită de două zile la Sankt-Petersburg unde va participa la lucrările Comisiei pentru control bugetar a Asambleei Interparlamentare a CSI. În…
Astăzi, fracţiunea Partidului Socialiştilor din Republicia Moldova a părăsit sala de şedinţe a Parlamentului în semn de protest faţă de neincluderea pe ordinea de zi a şedinţei a mai multor…
Astăzi, după şedinţa Biroului Permanent al Parlamentului, Igor Dodon, preşedintele PSRM, a declarat că prima şedinţă a sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului RM va avea loc mîine, 25 februarie, cu…
Deputaţi şi consilieri municipali ai Partidului Socialiştilor, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile au participat la flashmob-urile care au avut loc, astăzi, lîngă ambasadele României şi SUA şi la sediul…
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova felicită cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei, militarii, veteranii Forţelor Armate şi toţi bărbaţii care au purtat cîndva uniformă militară. Anume Armata Roşie a eliberat Moldova…
Astăzi, deţinuţii politici Grigore Petrenco, Pavel Grigorciuc, Mihail Amerberg, Alexandru Roşco, Andrei Druzi, Vladimir Jurat şi Oleg Buznea au fost eliberaţi din centrul de detenţie, fiind trecuţi sub arest la…
Vladimir Ţurcan, deputat PSRM împreună cu Chiril Lucinschi, deputat PLDM au depus o sesizare comună la Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege privind alegerea preşedintelui prin vot direct. Potrivit…
Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele formaţiunii Igor Dodon. Liderul PSRM a amintit că pe 1 februarie a început oficial sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului…