PSRM

22 februarie 2016

Grupul Petrenco a fost eliberat sub garanţiile deputaţilor Partidului Socialiştilor

Astăzi, deţinuţii politici Grigore Petrenco, Pavel Grigorciuc, Mihail Amerberg, Alexandru Roşco, Andrei Druzi, Vladimir Jurat şi Oleg Buznea au fost eliberaţi din centrul de detenţie, fiind trecuţi sub arest la domiciliu sub garanţiile deputaţilor în Parlamentul RM din partea Partidului Socialiştilor.

Cu acest prilej, Igor Dodon, care a fost prezent în sala de judecată, a  menţionat: “Nu este o victorie deplină. Formal, activiştii din grupul Petrenco rămîn sub arest, pe care noi îl considerăm ilegal. Ei au fost arestaţi pentru o acţiune de protest paşnică, non-violentă, în timpul căreia nu au aplicat nici o lovitură nici unui poliţist şi nu au prejudiciat careva bunuri. Însuşi existenţa, în Moldova, a fenomenului de persecutare pe motive politice este o ruşine pentru statul nostru, pentru democraţia noastră şi pentru conducerea ţării, căreia îi place să vorbească despre valori europene, şi pentru curatorii occidentali ai guvernării, pentru care standardele duble demult au devenit o normalitate.

Totuşi, astăzi, aceşti băieţi vor fi acasă, cu cei dragi şi apropiaţi. Ei îşi vor putea cuprinde mamele, soţiile şi copiii. Ei vor lua masa împreună cu rudele. Pentru prima dată în ultima jumătate de an, copiii îşi vor vedea, în sfîrşit taţii. Acesta este principalul succes pentru ziua de astăzi”.

Liderul PSRM a mai subliniat că lupta abia începe. Potrivit lui, socialiştii continuă să insiste pe eliberarea completă a activiştilor din grupul Petrenco din arest şi încetarea anchetei penale împotriva acestor băieţi.”Nu ne vom opri pînă nu ne vom atinge principalul scop – eliberarea Moldovei de actualul regim criminal-oligarhic. Vom lupta pentru a ne atinge scopul prin toate mijloacele paşnice şi legale pe care le avem la dispoziţie. Victoria va fi de partea noastră”, a spus în final Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă