PSRM

Vicepreședintele Parlamentului a avut o întrevedere cu consilierul politic al BERD

17 iulie 2019

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu Oleksandr Pavlyuk, consilier politic al Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD). În cadrul reuniunii, a fost discutată…

Lucrările de amenajare a complexului sportiv de pe strada Salcîmilor care a fost inaugurat recent continuă

17 iulie 2019

La inițiativa fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău sunt continuate lucrările de amenajare a teritoriului unui complex sportiv multifuncțional instalat anterior pe strada Salcîmilor. Despre acest lucru a scris…

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Ungaria

17 iulie 2019

Pentru prima dată interesele și aspirațiile locuitorilor Moldovei, a partenerilor externi, cum este Uniunea Europeană, Federația Rusă și Statele Unite ale Americii, s-au întîlnit și au dus la formarea majorității…

Igor Dodon despre coaliția de guvernare: Pentru a rezista, mișcarea trebuie să fie din ambele părți

17 iulie 2019

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon dorește ca în Moldova, coaliția de guvernare să se mențină pe întreg mandatul de 4 ani. Cu toate acestea, pentru ca acest lucru să fie…

Corneliu Furculiță i-a amintit lui Candu despre „faptele” sale din perioada în care a deținut funcția de spicher

16 iulie 2019

Apelul președintelui Parlamentului pentru respectarea strictă a regulilor la ședința de astăzi nu a fost pe placul deputaților PDM. În special de acest lucru a fost indignat fostul președinte al…

Lituania este gata să ofere Republicii Moldova expertiză în procesul de armonizare a legislației

16 iulie 2019

Lituania este gata să ofere Republicii Moldova expertiză în procesul de armonizare a legislației. Declarația a fost făcută în cadrul întrevederii Vicepreședintelui Parlamentului Ion Ceban cu o delegație din Lituania.…

Maxim Lebedinschi, Dumitru Pavel și Dorin Cimil sunt noii membri ai Comisiei Electorale Centrale

16 iulie 2019

Această decizie a fost adoptată astăzi de către Parlament, după care, în cadrul ședinței noii membri ai CEC au depus jurămîntul. Dumitru Pavel este avocat și a fost propus la…

Batrîncea către cei din Partidul „Șor”: Nu aveți dreptul de a ne citi lecții de morală și etică

16 iulie 2019

Președintele fracțiunii PSRM din Parlamentul RM, Vlad Batrîncea, i-a pus la punct pe deputații fracțiunii „Șor”, care au încercat să predea majorității parlamentare o lecție de morală și comportament corect.…

Igor Dodon: O politică externă echilibrată este unica soluție pentru Republica Moldova

16 iulie 2019

Moldova trebuie să prietenească cu toți, iar să optezi în beneficiul sau doar cu Vestul sau cu Estul, ar fi cea mai mare greșeală. Despre aceasta a declarat președintele țării,…

În Chișinău este amenajat parcul „Alunelul”: socialiștii doresc restaurarea fîntînilor din acest parc

16 iulie 2019

Unul dintre locurile preferate de recreere pentru locuitorii din Chișinău, Parcul “Alunelul”, datorită eforturilor fracțiunii socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, în curînd va fi restaurat. Deja de cîteva săptămîni pe…