PSRM

16 iulie 2019

Corneliu Furculiță i-a amintit lui Candu despre „faptele” sale din perioada în care a deținut funcția de spicher

Apelul președintelui Parlamentului pentru respectarea strictă a regulilor la ședința de astăzi nu a fost pe placul deputaților PDM. În special de acest lucru a fost indignat fostul președinte al Legislativului, Andrian Candu, care s-a prefăcut că nu înțelege de ce democrațiilor care doresc să pună întrebări nu li se oferă posibilitatea să facă acest lucru. În acest sens, deputatul socialist Corneliu Furculiță i-a reamintit lui Candu despre modul în care s-a comportat el însuși cu deputații din opoziția de atunci.

“Ca de obicei remarcăm că întrebările pentru comisie se transformă în întrebări de proiect. Regulamentul iarăși este încălcat, asistăm la acordarea unor consultații, învățături. Vreau să-i amintesc ex-președintelui parlamentului că în trecut ne spunea foarte des: „Și ce dacă sunteți mulți, și ce dacă aveți întrebări? Cîte o întrebare de la fracțiune, pentru că nu avem timp”, a amintit Furculiță.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă