Deputatul PSRM, Adela Răileanu, susține că dacă Moldova nu era afectată de „furtul miliardului”, acum autoritățile reușeau să dubleze alocațiile sociale a mai multor categorii de persoane. Despre aceasta Răileanu…
Chișinău, 20 februarie 2020 – Președintele Parlamentului RM, președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a participat la inaugurarea Conferinței Internaționale dedicate celei de-a 25-a aniversări a Curții Constituționale. În discursul său,…
Chișinău, 20 februarie 2020 – Deputatul PSRM, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea va participa la Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în…
Președintele Parlamentului RM, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj prilejuit de Ziua mondială a justiției sociale. Prezentăm integral textul mesajului: Astăzi, cînd este marcată Ziua mondială a…
Producătorii din domeniul agroalimentar sunt primii care vor avea de cîștigat în urma votării Legii cu privire la comerțul interior, prin care magazinele mari vor fi obligate să expună pe…
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, în Legislativul de la Chișinău ar accede patru formațiuni politice: PSRM, PAS, PDM și PPDA. Sunt datele celui mai recent sondaj, prezentat, astăzi,…
Candidatul independent, Grigore Cobzac, și cel înaintat de PSRM, renumitul doctor Ștefan Gațcan, ar acumula cele mai multe voturi la alegerile parlamentare noi, care vor avea loc în data de…
Actualul șef al statului are șanse mari să cîștige viitoarele alegeri prezidențiale din primul tur în raionul Hîncești. Acest lucru este demonstrat de rezultatele unui sondaj de opinie publică prezentat…
19 februarie 2020 – Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, rămîne lider incontestabil al încrederii naționale. În șeful statului are încredere mai mult de jumătate din populația țării și anume 54,1%.…
Președintele comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul PSRM, Vasile Bolea, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că pînă la această oră, 7 candidați și-au depus dosarele pentru…