Știrile principale

ULTIMELE

Socialiștii vor solicita verificarea legalității emiterii actelor pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții în Chișinău

19 iulie 2019

Partidul Socialiștilor intenționează să solicite verificarea condițiilor și respectarea tuturor normelor legale de emitere a autorizațiilor de construcție în Chișinău, în 2019. Vicepreședintele parlamentului, fostul președinte al fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban a publicat pe pagina sa de pe rețelele de socializare răspunsul Primăriei Chișinău, la cererea deputatului cu privire la cine…

Alexandr Odințov: Este straniu că locuitorii din Țânțăreni și-au reluat protestele înainte de alegerile locale

19 iulie 2019

Consilierul Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău Alexandr Odințov spune că este foarte straniu că locuitorii din Țânțăreni și-au reluat protestele înainte de alegerile locale, exact așa o situație a fost și în luna iunie 2010, în ajunul scrutinului local. Consilierul spune că atunci problemele gunoiștii de acolo au fost rezolvate parțial, iar din contul…

Igor Dodon: Reprezentanții Procuraturii Generale pot solicita, în viitorul apropiat, ridicarea imunității deputaților care figurează în raportul Kroll-2

18 iulie 2019

La ședința de astăzi, Consiliul Suprem de Securitate a examinat acțiunile organelor abilitate, legate de devalorizarea sistemului bancar, investigarea furtului bancar și raportul Kroll-2. Cu această ocazie, au fost audiate conducerea Băncii Naționale și a Procuraturii Generale, inclusiv procurorul general interimar. Conform declarației șefului statului de după ședință, Procuratura Generală a început să ia măsuri…

Fracțiunea PSRM a înaintat Parlamentului o serie de inițiative care vor facilita lupta cu construcțiile ilegale și delapidările proprietății municipale și de stat

18 iulie 2019

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Parlamentul RM, a înaintat Legislativului o serie de inițiative cu privire la construcțiile ilegale din Chișinău și delapidarea proprietăților. În special, socialiștii propun crearea unei comisii speciale pentru elaborarea unei legi care să aprobe un nou plan urbanistic pentru municipalitate, precum și pentru introducerea unui moratoriu privind modificarea planului actual de…

În cadrul programului PSRM se desfășoară lucrări pentru crearea unui scuar panoramic

18 iulie 2019

În cadrul programului PSRM se desfășoară lucrări pentru crearea unui scuar panoramic pe strada Maria Drăgan (sectorul Ciocana). Despre aceasta a anunțat consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM, Alexandr Odințov. „Noi, consilierii PSRM am propus amenajarea a două scuare panoramice: pe strada M. Drăgan și Vadul lui Vodă. Asociația pentru Amenajarea și Reconstrucția…

La inițiativa socialiștilor au început lucrările de reparație a terenurilor de joacă vechi

18 iulie 2019

La inițiativa socialiștilor, în Chișinău au început lucrările de reparație a terenurilor de joacă vechi. Despre acest lucru a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare consilierul municipal, Iurii Vitneanschii. „Cu excepția locurilor unde este necesară instalarea unui nou complex de joc, există și terenuri de joacă vechi care au nevoie de restaurare.…

La inițiativa socialiștilor programul de amenajare a curților blocurilor de locuințe din Chișinău se extinde

18 iulie 2019

Programul de amenajare a curților blocurilor de locuințe din Chișinău se extinde prin noi lucrări. Despre aceasta a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare vicepreședintele Parlamentului RM, fostul lider al fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban. Drept exemplu, acesta a menționat că pe strada Muncești 782/2 au…

Vicepreședintele Parlamentului a avut o întrevedere cu consilierul politic al BERD

17 iulie 2019

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu Oleksandr Pavlyuk, consilier politic al Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD). În cadrul reuniunii, a fost discutată situația social-politică din țară, precum și prioritățile majorității parlamentare. De asemenea au fost trecute în revistă evoluțiile economice și acțiunile pe care urmează să le…

Lucrările de amenajare a complexului sportiv de pe strada Salcîmilor care a fost inaugurat recent continuă

17 iulie 2019

La inițiativa fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău sunt continuate lucrările de amenajare a teritoriului unui complex sportiv multifuncțional instalat anterior pe strada Salcîmilor. Despre acest lucru a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare, consilierul municipal al PSRM, Iurii Vitneanschii. “Așa cum au solicitat localnicii, a fost instalată o bancă suplimentară.…

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Ungaria

17 iulie 2019

Pentru prima dată interesele și aspirațiile locuitorilor Moldovei, a partenerilor externi, cum este Uniunea Europeană, Federația Rusă și Statele Unite ale Americii, s-au întîlnit și au dus la formarea majorității parlamentare și instituirea Guvernului, a spus președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Sándor SZABÓ, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Ungaria în Republica Moldova.…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă