Știrile principale
Pe data de 23 mai, Delegația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condusă de Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi efectuează o vizită în Republica Populară Chineză, la invitația Partidului Comunist Chinez. Programul vizitei include întrevederi de rang înalt, discuții cu reprezentanții organizațiilor publice, vizitarea provinciei Hubei și alte evenimente. Reamintim că, în luna aprilie a avut loc…
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a trimis la adresa președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan felicitări cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Partidului Justiției și Dezvoltare din Turcia (AKP). Zinaida Grecianîi a menționat că țările noastre au multe în comun – aparținând unei regiuni comune Balcanică–Marea Neagră, interese economice și…
Pe data de 22 mai, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni locuitorii din Bălți sărbătoresc Hramul orașului -unul dintre cele mai mari și vechi orașe ale Moldovei, care împlinește 596 de ani. Astăzi, deputații, consilierii municipali, activiștii Partidului Socialiștilor și aripa tânără a PSRM – ”Garda Tânără” au depus flori la monumentul Ștefan…
Dacă Apa-Canal și-ar optimiza cheltuielile și ar micșora pierderile, tarifele la apă ar putea fi mai mici, spun consilierii municipali din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. Cu toate acestea, această decizie intră în competența Consiliului Municipal Chișinău și nu a ANRE. Despre acest lucru au declarat la briefingul din data de 22…
Festivalul Familiei, organizat sub patronajul Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon a avut loc astăzi în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Festivalul a adunat mii de participanți, a fost vizitat și de Igor Dodon care a venit împreună cu familia sa. Președintele a declarat că astfel de evenimente dedicate valorilor tradiționale consolidează societatea și în…
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a declarat astăzi, 19 mai, că el pledează pentru alegerile parlamentare anticipate. ”Eu pledez pentru alegeri parlamentare anticipate și voi face tot posibilul ca Parlamentul să fie dizolvat, pentru că el nu corespunde rezultatelor alegerilor din anul 2014. Prezenta Constituție nu permite Președintelui să dizolve Parlamentul decât în două cazuri…
Astăzi, 18 mai, delegația Comisiei de la Veneția se întâlnește cu fracțiunile parlamentare pentru a discuta despre proiectul de amendamente la Constituția RM, care prevede acordarea împuternicirilor suplimentare șefului statului, și de asemenea, despre Decretul Președintelui Republicii Moldova de a organiza un Referendum consultativ. În prima jumătate a zilei, reprezentanții Comisiei de la Veneția au…
Duminică, 21 mai, la Chișinău va avea loc Festivalul Familiei care va fi organizat sub patronajul Președintelui RM, Igor Dodon în cadrul campaniei sociale ”Iubesc Moldova”. Grandiosul Festival al Familiei va începe la ora 11.00, în Piața Marii Adunări Naționale. Organizatorii promit concursuri vesele pentru copii, cu participarea animatorilor, clovnilor și personajelor preferate ale copiilor…
În urma verificărilor, la Spitalul clinic municipal nr.4 și la Maternitatea nr. 2 au fost depistate numeroase încălcări, inclusiv consumul inoportun de bani. Verificările au fost efectuate de Inspecțiea financiară a Ministerului Finanțelor, la cererea deputatului Partidului Socialiștilor, Bogdan Țîrdea, precum și la insistența unui număr de consilieri municipali socialiști. Inspecția a stabilit că, conducerea…
Au fost identificate adresele corturilor pentru colectarea semnăturilor în susținereea referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, care activează după un grafic bine stabilit. Corturile care activează zilnic de la ora 10.00 până la 20.00: Centru: str. Ștefan cel Mare – Armenească. Rîșcani: Bulevardul Moscova, stația – Parcul Afgan. Buiucani: str. Ion Creangă, stația – Piața…