Știrile principale
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, care este marcată pe 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. “Societatea modernă este produsul derivat al Declarației Universale a Drepturilor Omului. Toți suntem egali în…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, împreună cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan la Chișinău, Osmanov Gudsi, a participat la deschiderea expoziției comemorative consacrată liderului poporului azer Heydar Aliyev. Expoziția a fost organizată de Ambasada Republicii Azerbaidjan. ”Cred că fiecare localitate din Azerbaidjan își amintește de Heydar Aliyev și îi cinstește amintirea. Acest…
”Avem nevoie de măsuri chirurgicale, care să însănătoșească statul și susțin eforturile Centrului Național Anticorupție pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen”. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi în deschiderea Conferinței Naționale Anticorupție, organizată cu ocazia Zilei internaționale anticorupție. ”Vom reuși dacă vom lucra coordonat, cu eforturi susținute și cu abordări pragmatice, realiste…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut astăzi, o întrevedere cu George Kent, Asistentul Adjunct pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA. La întîlnire a fost prezent ambasadorul SUA Derek Hogan. Părțile au discutat pe larg cele mai importante subiecte din dialogul moldo-american actual, inclusiv problematica transnistreană, reforma justiției, relațiile cu organizațiile…
Legislativul a operat astăzi modificări în sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Potrivit proiectului, prezentat de președintele Comisiei juridice, socialistul Vasile Bolea, se vor egala clasele de salarizare pentru educatori, învățători și profesori. Se vor majora lefurile pentru persoanele cu funcții de demnitate publică din sate. De asemenea, urmează a fi reintrodus premiul anual…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova a avut astăzi, o întrevedere cu Delegația Curții Europene de Audit și instituțiilor de audit supreme din Letonia, Polonia, România, Suedia și Turcia, care se află în țara noastră cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Curții de Conturi a Republicii Moldova. Oaspeții au apreciat înalt relațiile de cooperare dintre Curtea…
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2020 este un buget de dezvoltare și prevede protecția mai mare a cetățenilor față de cea care a existat pînă în prezent. Despre acest lucru a declarat din tribuna Parlamentului, deputatul PSRM Vladimir Odnostalco în timpul discuției cu privire la acest proiect. Socialistul a subliniat că, spre deosebire de anii precedenți,…
La determinarea cuantumului pensiei pentru perioada necontributivă de îngrijire a unui copil pînă la vîrsta de 3 ani va fi luat în calcul salariul mediu lunar pe ţară la data calculării pensiei, și nu salariul minim. O prevedere în acest sens este stipulată în proiectul de lege pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii,…
Proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor de două ori pe an a fost votat de către deputați în lectura a doua. Proiectul urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020. Astfel, începînd cu anul viitor, pensiile vor fi indexate de două ori pe an: la 1 aprilie și 1 octombrie. Indexarea la 1…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a participat astăzi, la ceremonia festivă dedicată celei de-a 25-a aniversări a Curții de Conturi a Republicii Moldova. Evenimentul a întrunit numeroși oficiali ai instituțiilor supreme de audit din UE și alte state ale lumii. În discursul adresat participanților, Zinaida Greceanîi a remarcat că sărbătorirea a 25 de ani de la…