Știrile principale
În continuarea vizitei de lucru la Briceni, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut o întîlnire cu angajații Spitalului Raional. La întrevedere au fost discutate mai multe probleme de actualitate, în special fiind abordate posibilitățile de motivare a tinerilor specialiști să se încadreze la instituție. Președintele Parlamentului a informat asistența despre inițiativele de ultima…
În cadrul vizitei de lucru la Strasbourg, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a rostit un discurs la sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Șeful statului a comunicat delegațiilor celor 47 de state-membre ale acestei organizații internaționale importante despre ultimele evoluții în politica internă a țării noastre, inclusiv angajamentul cu privire la implementarea reformelor…
Briceni, 29 ianuarie 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, a efectuat astăzi, o vizită de lucru în raionul Briceni, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu reprezentanții subdiviziunilor și instituțiilor subordonate Consiliului Raional. În cadrul discuțiilor cu șefii subdiviziunilor și istituțiilor din subordinea raională, au fost abordate problemele și obiectivele din domeniile finanțelor publice,…
(Articolul politologului Bogdan Țîrdea,„Аргументы и Факты”, 29 ianuarie 2020) Despre cine primește de fapt mai multe finanțări externe În ultima perioadă de timp, blocul ACUM promovează intensiv ideea lansată de Plahotniuc în 2016, cu privire la presupusa finanțare externă a PSRM din Rusia. În același timp, cînd vine vorba de finanțarea PAS din fondurile…
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, PSRM ar obține cel mai mare număr de mandate. Potrivit sondajului prezentat de Intellect Group, dacă duminica viitoare s-ar organiza un scrutin parlamentar, în Legislativ ar accede trei formațiuni politice – PSRM, PAS și PDM. Potrivit chestionarului, cel mai mare număr de mandate l-ar obține PSRM, pentru care…
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) ar obține cele mai multe voturi. Potrivit unui sondaj de opinie prezentat miercuri, de compania sociologică Intellect Group, dacă duminica viitoare în țară s-ar organiza un scrutin prezidențial, candidatul susținut de PSRM ar obține cele mai multe voturi din partea alegătorilor…
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), al cărui președinte este Zinaida Greceanîi, este cel mai activ și prezent partid în localitățile Republicii Moldova. Acest fapt este constatat de rezultatele unui studiu sociologic prezentat de Intellect Group. Conform sondajului, 86 la sută dintre respondenți au declarat că membrii PSRM sunt prezenți în localitatea lor. Cu o…
Astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua lucrătorului procuraturii, instituită în semn de apreciere a contribuției organelor procuraturii la asigurarea executării legilor, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Cu acest prilej, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a adresat actualilor și foștilor angajați ai procuraturii felicitări de ziua lor profesională și cuvinte de mulțumire și încurajare…
Contestarea împuternicirilor delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost respinsă ca fiind nefondată, iar împuternicirile delegației noastre au fost ratificate cu votul majorității membrilor Comisiei Regulament, Imunității și Afaceri Instituționale a APCE. Vicepreședintele Parlamentului RM din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor, Vlad Bătrîncea, a reconfirmat reprezentarea echitabilă în delegație a tuturor…
Deputatul fracțiunii Partidului Socialiștilor, ales în circumscripția uninominală Rîșcani, Vladimir Mizdrenco, a propus în cadrul briefingului din 28 ianuarie, crearea unei platforme de discuții în raioane pentru a facilita implementarea legilor sociale. Vladimir Mizdrenco a menționat că pe parcursul ultimelor luni au fost lansate o serie de inițiative sociale de către Președintele Republicii Moldova, Igor…