PSRM

28 ianuarie 2020

Socialiștii propun crearea unei platforme pentru monitorizarea implementării legilor sociale în raioanele din țară

Deputatul fracțiunii Partidului Socialiștilor, ales în circumscripția uninominală Rîșcani, Vladimir Mizdrenco, a propus în cadrul briefingului din 28 ianuarie, crearea unei platforme de discuții în raioane pentru a facilita implementarea legilor sociale.

Vladimir Mizdrenco a menționat că pe parcursul ultimelor luni au fost lansate o serie de inițiative sociale de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Partidul Socialiștilor, menite să îmbunătățească viața cetățenilor în localități. Cu toate acestea, nu toți locuitorii țării știu că pot beneficia de unul sau de alt ajutor al statului.

“În Parlament există legi foarte bune, dar trebuie elaborată o platformă de discuții, care ne-ar permite să controlăm aplicarea acestor legi, astfel încît de aceste inițiative să poată beneficia fiecare cetățean”.

Socialistul a menționat că aceste platforme vor fi create la nivelul Administrației Publice Locale, împreună cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Fondul regional de susţinere socială a populaţiei și direcțiile sociale raionale, pentru a îmbunătăți mecanismul de aplicare a legilor în sfera socială.

Deputatul a anunțat că săptămîna viitoare va avea loc prima ședință în raionul Rîșcani, în cadrul căreia va fi lansat proiectul-pilot, pentru crearea unei astfel de platforme.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă