Știrile principale

ULTIMELE

Vlad Batrîncea: Nu suntem siguri că R.Moldova folosește toate instrumentele pentru a investiga furtul miliardului

09 iunie 2022

„Nu știu la ce vă vor ajuta legile aprobate, că oricum Justiția este selectivă”. Astfel vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a comentat proiectul de lege elaborat de ministerul Justiției, care permite instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei acuzate. Batrîncea a precizat că actuala putere a uitat despre dosarele de rezonanță, precum…

Alexandr Nesterovschi: De când omul PAS a ajuns la conducerea FEE Nord, întreprinderea a înregistra pierderi de 238 milioane lei

09 iunie 2022

Fiecare cetățean din nordul Republicii Moldova va achita câte 35 de bani la fiecare kWh de energie electrică consumată, pentru greșelile comise de către directorul FEE Nord, Oleg Petelca, care a fost adus în această funcție de guvernarea PAS. Declarația a fost făcută de către deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alexandr Nestrovschi, în cadrul…

Vlad Batrîncea: Acum 3 ani, Parlamentul a aprobat declarația privind capturarea statului. Sperăm ca aceste evenimente să nu se repete

09 iunie 2022

Regimul Plahotniuc a căzut acum trei ani, iar unele practici ale acelui regim mai există și astăzi. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, în debutul ședinței Parlamentului. „Exact 3 ani în urmă, în aceste zile, a avut loc o ședință istorică a Parlamentului, unde s-a aprobat…

Cozile enorme de la vamă: BCS cere audierea în Parlamentului a conducerii Serviciului Vamal, ministerului Finanțelor și al Infrastructurii

09 iunie 2022

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a solicitat audierea în Parlament a responsabililor de situația de la punctele vamale. Anunțul a fot făcut de către deputatul socialist, Vasile Bolea, în debutul ședinței Legislativului. „Ultima perioadă, vedem haosul care se atestă la granițele R.Moldova cu România, în fiecare seară la TV se arată cozile de zeci de…

La trei ani, după plecarea lui Plahotniuc, situația a devenit și mai gravă, iar Moldova a derapat din democrație în dictatură, spune Novac

08 iunie 2022

La trei ani de la plecarea lui Vlad Plahotniuc de la guvernare, situația a devenit și mai gravă, iar Republica Moldova a derapat din democrație în dictatură. Despre aceasta vicepreședintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, deputatul Grigore Novac, a scris pe rețelele de socializare. „Era dimineață, iar noi cei din PSRM eram în Parlament și…

Majoritatea PAS, acuzată de lipsă de transparență: Proiectele sunt votate pe bandă rulantă, fără a oferi timp pentru examinare

08 iunie 2022

Situație tensionată la ședința Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Majoritatea PAS a fost acuzată de lipsă de transparență, la aprobarea proiectelor de legi. Mai exact, vicepreședintele Comisiei, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adela Răileanu, a anunțat că în această dimineață, la ora 8:35, a primit spre examinare cinci proiecte de…

Adela Răileanu: Acum 3 ani, am pus capăt regimului oligarhic. Am rezistat atunci, vom rezista și acum!

08 iunie 2022

Acum 3 ani am pus capăt regimului oligarhic, regret că actuala guvernare a preluat instrumentele fostului regim, a scris Adela Răileanu pe Facebook Exact cu 3 ani în urmă, pe 8 iunie, împreună cu colegii deputați din PSRM, am realizat un pas istoric pentru Republica Moldova – am pus capăt regimului oligarhic, care a subjugat…

Reprezentanții fracțiunii parlamentare a BCS au avut o întrevedere cu coraportorii APCE pentru Republica Moldova

07 iunie 2022

Astăzi, Vlad Batrîncea, vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, secretar executiv al PSRM, împreună cu Zinaida Greceanii, preşedintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor şi deputații socialişti Adela Răileanu şi Vasile Bolea au avut o întrevedere cu coraportorii APCE pentru Republica Moldova, Pierre-Alain Fridez și Inese Lībina-Egnere, care se…

Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu membrii Bundestagului german

07 iunie 2022

Astăzi, în incinta Parlamentului Republicii Moldova a avut loc întrevederea vicepreședintelui Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, cu membrii Bundestagului Republicii Federale Germane și reprezentanții Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung. La întrevedere a mai participat Grigore Novac, vicepreședintele fracțiunii parlamentare a BCS, precum și Olga Cebotari, membrul Comitetului Executiv al PSRM. În debutul întrevederii, Vlad Batrîncea…

Vladimir Odnostalco: Ministerul Finanțelor e condus de un ONG-ist, care ani la rând a băut cafele și a povestit cum trebuie de lucrat

07 iunie 2022

Atunci, când în clădirea ministerului Finanțelor se aflau persoane competente, moldovenii se bucurau de creșteri salariale și de pensii majorate, iar azi vedem doar prețuri exagerat de mari. Declarația a fost făcută de către deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, la protestul PSRM din fața sediului ministerului Finanțelor. „Această instituție este condusă de un ONG-ist, care ani…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă