PSRM

03 septembrie 2022

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Armatei Naționale a Republicii Moldova

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova adresează sincere felicitări ofițerilor, sergenților și soldaților, militarilor activi și celor în rezervă, cu prilejul Zilei Armatei Naționale! În această zi deosebită, dorim tuturor apărătorilor țării noastre, precum și familiilor lor un cer senin, sănătate, prosperitate și succes!

Armata Națională este unul dintre cele mai importante atribute ale oricărui stat suveran și independent. Crearea armatei noastre naționale, la 3 septembrie 1991, a fost o etapă semnificativă în procesul de stabilire a Republicii Moldova ca subiect cu drepturi depline al dreptului internațional.

În cei peste 30 de ani, țara noastră a trecut prin perioade și mai bune și mai dificile, dar niciodată din momentul obținerii independenței noi nu am fost într-o situație regională și internă atât de complicată ca cea de astăzi. A fost justificată proclamarea de către Republica Moldova a statutului său de neutralitate permanentă, însă provocările actuale din regiune necesită decizii mult mai ferme și detaliate în ceea ce privește consolidarea neutralității.

Obiectivul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, obiectivul întregii societăți moldovenești este să depunem eforturi maxime pentru a nu permite niciunei forțe interne și externe să atragă țara noastră în aventuri militare. Și în acest sens, Armata Națională trebuie să fie un garant al păcii, stabilității, neutralității și bunei vecinătăți.

Dorim cu sinceritate efectivului Armatei Naționale să-și îndeplinească datoria față de Patrie cu onoare și demnitate, să poarte cu mândrie titlul de militari ai Republicii Moldova.

La mulți ani cu ocazia Zilei Armatei Naționale, dragi prieteni!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă