Video

ULTIMELE

Parlamentul va examina una din inițiativele sociale ale BCS

25 aprilie 2024

Deputatul Vladimir Odnostalco a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului două inițiative ale fracțiunii BCS privind sprijinul social pentru pensionari și veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Este vorba despre proiectul de modificare a Legii privind sistemul public de pensii, care prevede că indicele de indexare a pensiilor va fi…

BCS consideră necesar instituirea unei comisii de anchetă privind controlul parlamentar al activității ANRE

25 aprilie 2024

Astăzi, în ședința în plen a Parlamentului, Petru Burduja, deputat BCS, a propus includerea în ordinea de zi a unui proiect de hotărâre ce ține de instituirea unei comisii de anchetă privind controlul parlamentar al activității ANRE pe perioada stării de urgență pentru a verifica corectitudinea stabilirii tarifelor de reglementare la energie electrică, termică, gazele…

BCS solicită audierea ministrului Justiției referitor la situația din cadrul Comisiei Pre-Vetting

25 aprilie 2024

”Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor solicită audierea în Parlament a ministrului Justiției, Veronica Moraru-Mihailov, cu privire la situația care s-a creat în cadrul Comisiei de evaluare externă a integrității candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție”. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Bătrîncea.…

BCS a propus includerea în ordinea de zi a unui proiect de susținere a sectorului zootehnic din Moldova

25 aprilie 2024

Radu Mudreac, deputat BCS a propus completarea ordinii de zi a ședinței Parlamentului cu un proiect de lege de susținere a sectorului zootehnic al Republicii Moldova. Proiectul prevede scutirea de achitarea impozitului pe venit a venitului reinvestit din orice domeniu în zootehnie. ”Fracțiunea BCS atenționează de mai mult timp că situația în domeniul zootehnic este…

BCS a prezentat inițiativele legislative de acordare a unui sprijin social pentru pensionari și veterani

25 aprilie 2024

Astăzi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Odnostalco și Inga Sibova au prezentat inițiativele sociale ale fracțiunii. Este vorba despre modificarea formulei de calcul a coeficientului de indexare anuală a pensiilor, creșterea indemnizației anuale unice pentru veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei și scutirea pensionarilor angajați în câmpul muncii de plata contribuțiilor la Fondul de…

Vlad Batrîncea a criticat practicile vicioase ale PAS de a evita dezbaterile pe proiectele contradictorii

12 aprilie 2024

Astăzi, pe finalul ședinței în plen a Parlamentului, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a criticat comportamentul colegilor din PAS care ignoră inițiativele opoziției, nu acceptă dezbateri sănătoase și un dialog constructiv pe subiecte de interes pentru cetățeni, precum referendumul, recensământul, accesul la datele personale, manifestă lipsă de respect față de opoziție și deseori…

Fiodor Gagauz despre proiectul privind revizuirea hărții judiciare: este o reformă anti-populară. PAS continuă să facă presiuni asupra Autonomiei Găgăuze

12 aprilie 2024

Astăzi, în cadrul dezbaterilor din Parlament pe marginea proiectului de lege privind revizuirea hărții judiciare, deputatul BCS, Fiodor Gagauz, a declarat că acest document are un caracter anti-național, autorii proiectului nu au ținut cont de poziția conducerii Autonomiei Găgăuze și au ignorat legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei. „Asistăm la presiuni fără…

Grigore Novac: datele cu caracter personal sunt accesate de cine vrei și cui nu-i este lene

12 aprilie 2024

Astăzi în cadrul ședinței Parlamentului, în timpul audierii raportului de activitate al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru anul 2023, deputatul BCS, Grigore Novac a atenționat audiența că datele cu caracter personal ale cetățenilor Republicii Moldova nu sunt protejate, sunt accesate de oricine, fără a se cunoaște scopul acestor acțiuni. Grigore Novac…

Vlad Batrîncea: CNA trebuie să investigheze în primul rând implicarea factorului politic în ilegalitățile ce se comit și s-au comis

11 aprilie 2024

Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a criticat activitatea Centrului Național Anticorupție, care în loc să se ocupe în mod prioritar de investigarea implicării factorului politic în diverse scheme și ilegalități, cercetează prioritar activitatea agenților economici. ”CNA, conform atribuțiilor, trebuie să investigheze în primul rând crimele legate de abuz în serviciu din interes personal,…

Adrian Albu către reprezentanții PAS: Mai uitați-vă în propria ogradă. Sunteți mai hoți și mai corupți decât mulți alții

11 aprilie 2024

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Albu, a îndemnat guvernarea să elibereze organele de drept de influența politică și să le ofere posibilitatea de a lucra nestingherit – doar în acest caz va fi posibil de a vorbi despre lupta împotriva corupției. Deputatul a declarat acest lucru în cadrul audierilor din Parlament a raportului Centrului…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă