PSRM

12 aprilie 2024

Fiodor Gagauz despre proiectul privind revizuirea hărții judiciare: este o reformă anti-populară. PAS continuă să facă presiuni asupra Autonomiei Găgăuze

Astăzi, în cadrul dezbaterilor din Parlament pe marginea proiectului de lege privind revizuirea hărții judiciare, deputatul BCS, Fiodor Gagauz, a declarat că acest document are un caracter anti-național, autorii proiectului nu au ținut cont de poziția conducerii Autonomiei Găgăuze și au ignorat legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei.

„Asistăm la presiuni fără precedent din partea majorității de la guvernare asupra sistemului judiciar, al cărui scop principal este distrugerea concurenților politici și păstrarea puterii prin orice mijloace”, a subliniat deputatul.

În special, Fiodor Gagauz a atras atenția asupra faptului că proiectul propune lichidarea de la 1 ianuarie 2028 a instanțelor judecătorești din Vulcănești și Taraclia și includerea localităților din raioanele respective în jurisdicția Cahul. Se propune lichidarea instanței judecătorești din Chadîr-Lunga și includerea localităților raionului în jurisdicția Comrat. Astfel, unul dintre principalele criterii pentru stabilirea hotarelor jurisdicțiilor este încălcat – în conformitate cu structura administrativ-teritorială.

„Este o batjocură față de cetățeni. Pentru reprezentanții minorităților naționale care locuiesc în această regiune-găgăuzi, bulgari – se creează bariere suplimentare legate de utilizarea limbii lor materne în procedurile judiciare, deoarece va fi mai dificil de identificat avocați și traducători în Cahul”, a spus deputatul.

Aceeași situație este creată și în raport cu reorganizarea instanțelor de apel. Proiectul prevede că Curtea de Apel Comrat va deveni o filială a Curții de Apel Cahul, ceea ce contravine prevederilor Legii privind statutul Găgăuziei.

Deputatul a subliniat că prin optimizarea instanțelor judecătorești, guvernul PAS încearcă să niveleze rolul centrului administrativ al Găgăuziei – Comrat, căruia se încearcă de a crea o alternativă politică în Cahul.

Fiodor Gagauz a amintit că prevederile legii au fost ignorate anterior la reformarea Curții Supreme de Justiție, precum și la excluderea ilegală a procurorului Găgăuziei din Consiliul Suprem al Procurorilor.

„Consider că Curtea de Apel Comrat trebuie să-și mențină statutul, la fel ca la Cahul”, a spus deputatul. Deputatul a cerut guvernării PAS să nu mai exercite presiuni asupra Autonomiei Găgăuze și a locuitorilor acesteia.

„Suntem parte componentă a poporului moldovenesc unit. Este timpul să construim relații normale cu regiunea, respectând împuternicirile Autonomiei Găgăuze”, a subliniat Fiodor Gagauz.

Fracțiunea BCS consideră că reforma propusă are un caracter anti-național, creează dificultăți suplimentare pentru cetățeni în domeniul justiției, motiv din care este categoric împotriva implementării acesteia.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă