În cadrul Forumului Euroasiatic al Femeilor, Zinaida Greceanîi a discutat cu Pia Kauma, Vicepreședinte al AP OSCE

Președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a discutat cu Pia Kauma, Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a OSCE. Întrevederea a avut loc la Sankt-Petersburg, în cadrul Forumului Euroasiatic al Femeilor. În cursul întâlnirii, au fost discutate situația complicată creată în sistemul de drept din Republica Moldova. Zinaida Greceanîi a informat Vicepreședintele AP OSCE despre […]
Zinaida Greceanîi: Negocierile cu FR în privința gazelor ar trebui să de desfășoare și la nivel politic

Autoritățile Moldovei ar trebui să inițieze la nivel politic negocieri cu Rusia privind livrările de gaze, pentru a obține un rezultat în acest proces. Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, și-a expus această opinie într-o discuție cu reporterul TASS, în cadrul celui de-al treilea Forum Eurasiatic al Femeilor. „Aceste negocieri ar […]
Vasile Bolea a depus la CSP sesizarea împotriva procurorului care instrumentează cazul Stoianoglo

Deputatul PSRM, Vasile Bolea, vicepreședintele comisiei juridice, numiri și imunități, a depus la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) sesizarea împotriva procurorului din Procuratura Anticorupție, Victor Furtună, care instrumentează dosarul Procurorului General suspendat, Alexandru Stoianoglo. Potrivit lui Bolea, acest dosar este unul politic și a fost intentat cu grave abateri de la procedură. ”Am invocat viciile […]
Regiuni întregi din Moldova doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 doar cu Sputnik V

Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului Sputnik V este bine cunsocut în Moldova prin eficiența sa. Mai multe regiuni din republică au refuzat să efectueze imunizarea cu oricare alte vaccinuri. Despre aceasta a comunicat Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, într-un dialog cu reporterul TASS, în cadrul celui de-al treilea Forum Eurasiatic al […]
Zinaida Greceanîi a ținut un discurs la ședința celui de-al treilea Forum Eurasiatic al Femeilor

Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a ținut astăzi un discurs la ședința în plen a celui de-al Treilea Forum Eurasiatic al Femeilor, care se desfășoară la Sankt Petersburg, în perioada 11-16 octombrie. Zinaida Greceanîi a menționat că în condițiile de pandemie și de restricții provocate de aceasta, rolul Femeii se resimte ca […]
Zinaida Greceanîi: Opoziția va promova Legea cu privire la statutul special al limbii ruse în Moldova

Opoziția din parlamentul Moldovei intenționează să promoveze legea cu privire la revenirea limbii ruse la statutul de limbă de comunicare interetnică. Despre aceasta a declarat Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, într-o discuție cu reporterul TASS în cadrul celui de-al Treilea Forum Eurasiatic al Femeilor. „În Moldova, limba rusă a avut […]
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor consideră reținerea procurorului general al Moldovei – o fărădelege

Arestarea lui Alexandr Stoianoglo, procurorul general al Moldovei care a fost suspendat din funcție, demonstrează faptul că autoritățile țării merg pe calea fărădelegii și a nelegiuirii. Despre aceasta a declarat reporterului TASS, Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, în cadrul celui de-al Treilea Forum Eurasiatic al Femeilor. „Guvernarea trebuie să înțeleagă […]
Serghei Lavrov: SUA și UE îi interzic președintelui Maia Sandu să dezvolte relații normale cu Federația Rusă

SUA și UE se implică direct în treburile interne ale Republicii Moldova și îi interzic președintelui țării, Maia Sandu, să dezvolte relații normale cu Federația Rusă. Declarația a fost făcută miercuri, 13 octombrie, de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la ședința șefilor organelor de securitate şi serviciilor speciale din statele-membre ale CSI. „Noi […]
Guvernul PAS respinge inițiativa BCS cu privire la asigurarea alimentației gratuite și pentru elevii claselor V-IX-a

Guvernul Natalia Gavrilița refuză să asigure alimentarea gratuită în școli pentru elevii claselor a V-IX-a. Cabinetul de Miniștri anunță în avizul negativ dat inițiativei fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor că oferirea meselor gratuite și pentru elevii claselor gimnaziale este prea costisitoare pentru bugetul de stat. Potrivit avizului, care va fi votat la ședința de miercuri […]