Știrile principale
Pe 17 iunie, președintele RM, Igor Dodon s-a adresat concetățenilor săi. Prezentăm textul integral. “Dragi concetățeni! La 14 iunie 2019, a început o nouă etapă istorică pentru Moldova. Regimul criminal care timp de aproape 10 ani a terorizat Moldova noastră – a fost învins. Am obținut o șansă istorică și noi trebuie să o utilizăm.…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a convocat în ședință Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu și Prim-ministrul Maia Sandu pentru a discuta situația curentă din sistemul financiar-bancar, piața valutară și dinamica rezervelor valutare. La discuții au participat și ministrul Economiei și Infrastructurii Vadim Brînzan, ministrul Finanțelor Natalia Gavriliță și președintele Comisie parlamentare control al finanțelor…
Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Batrîncea consideră că astăzi, după ce Partidul Democrat și-a recunoscut înfrîngerea, nu trebuie să ne relaxăm, ”trebuie să fim vigilenți”. „Există emoții, declarații, iar oamenii, toți noi, avem acest drept. O perioadă mare de timp Republica Moldova și poporul său au fost dominați de regim. De aceea trebuie să…
Spicherul Parlamentului, președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a felicitat creștinii ortodocși cu ocazia sărbătorii Sfînta Treime. „Pe data de 16 iunie, creștinii ortodocși celebrează una dintre cele mai importante sărbători ale anului – Sfînta Treime sau Duminica Mare. Adresez cele mai sincere felicitări tuturor creștinilor care cred în această sărbătoare luminoasă! Fie ca…
Consiliul Municipal Chișinău a acordat vot de neîncredere domnilor Ruslan Codreanu și Nistor Grozavu
Consiliul Municipal Chișinău a aprobat pe 15 iunie, o declarație în care au acordat vot de neîncredere primarului general interimar Ruslan Codreanu și viceprimarului Nistor Grozavu și au solicitat ca aceștia să își prezinte demisia!
Igor Dodon salută Decizia Curții Constituționale de revizuire a hotărîrilor pronunțate în data de 7-9 iunie 2019. El a remarcat că “toate interpretările juridice defectuase care au dus la instituirea crizei politice și instituționale în Republica Moldova au fost înlăturate. Criza politică și constituțională a fost depășită. Cu Doamne ajută!”
Comandantul Suprem al Forțelor Armate, Președintele RM, Igor Dodon, pe 15 iunie, a prezentat efectivului Ministerului Apărării al Republicii Moldova și comandanților subdiviziunilor Armatei Naționale pe noul ministru al Apărării, Pavel Voicu. Igor Dodon a subliniat că dl. Voicu este un profesionist cu o bună experiență în organele de forță. El le-a adresat felicitări tuturor…
Marșul poporului despre a cărui desfășurare au declarat Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, este amînat pentru o altă zi. Despre aceasta a declarat Președintele RM, Igor Dodon. El a menționat că există mai multe motive pentru acest lucru. Mai întîi de toate „trebuie de asigurat ordinea de drept și funcționarea tuturor instituțiilor statului. Totodată, este…
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și spicherul Parlamentului, Zinaida Greceanîi au felicitat toți cetățenii din țară cu ocazia obținerii victoriei după declarația Partidului Democrat în care și-a recunoscut înfrîngerea. Igor Dodon a menționat că aceasta este o victorie simbolică, dar nu decisivă. “Aceasta nu trebuie să liniștească pe nimeni. Nu poate fi demisionat Guvernul Filip…
Consiliul Municipal Chișinău a adoptat o declarație întru susținerea noii guvernări din Republica Moldova. Aceasta a fost publicată pe rețelele de socializare de către președintele fracțiunii PSRM din CMC, Dinari Cojocaru. În declarație este menționat că consilierii municipali din Chișinău califică activitatea Parlamentului de Legislatura a X-a ca una legală, iar toate actele adoptate vor…