Știrile principale
Astăzi, 13 august, a avut loc ședința Comitetului Executiv Politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În cadrul ședinței au fost discutate următoarele subiecte: situația politică actuală din țară, programul calendaristic al alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019, recomandări pentru viitorul Consiliu Republican al PSRM, precum și acțiunile fracțiunii parlamentare a PSRM pentru perioada…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a înaintat un demers Biroului permanent privind convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova în perioada 12-16 august curent. Cererea de convocare a sesiunii extraordinare a fost depusă în temeiul articolului 67 din Constituție și a articolului 37 din Regulamentul Parlamentului. Amintim că, la finalul sesiunii de primăvară-vară, președintele Parlamentului…
Astăzi, Igor Dodon l-a numit pe domnul general de brigadă în rezervă, Victor Gaiciuc, în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Despre acest lucru a anunțat șeful statului pe pagina sa de pe rețelele de socializare. “Consider că Victor Gaiciuc are o experiență…
Astăzi, 12 august, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o ședință de lucru cu participarea Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi și conducerea fracțiunii parlamentare a PSRM. În cadrul ședinței a fost discutată agenda pentru următoarele săptămîni și subiecte de importanță majoră. Despre acest lucru a scris șeful statului pe pagina sa de pe rețelele de…
În pofida acordurilor agreate între componentele coaliției de guvernămînt, formată de către PSRM și blocul “ACUM”, și contrar caracterului cooperant al dialogului stabilit între președintele țării, președintele parlamentului și prim-ministru, în ultima perioadă atestăm cu îngrijorare o intensificare a mesajelor cu caracter geopolitic, care continuă practica politică speculativă de scindare a societății moldovenești. Partidul Socialiștilor…
Modificările la buget reprezintă un răspuns la numeroasele provocări cu care se confruntă Moldova, susţine deputatul Partidului Socialiştilor, Vladimir Golovatiuc. El a menţionat de la tribuna Parlamentului că “noua majoritate şi guvernul nu au creat probleme economiei, cetăţenilor, statului – toată această moştenire a fost lăsată atît de criza anilor ’90, cît şi de guvernarea…
Președintele fracțiunii Partidulu Socialiștilor din RM a declarat în cadrul ședinței de încheiere a Parlamentului din 31 iulie, că PSRM este gata să semneze „în viitorul apropiat un acord permanent privind parteneriatul socio-economic și politic și să demonstreze că din componența acestei guvernări fac parte oameni adecvați și decenți”. Potrivit lui Vlad Batrîncea, acordul provizoriu,…
Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi, astăzi, 31 iulie, a făcut totalurile activității sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului. Ea a menționat că această sesiune a fost una dintre cele mai eficiente și importante – după deciziile adoptate și consecințele acesteia pentru țară. „În calitate de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, mă mîndresc cu faptul că, pentru…
”Directorul Centrului Național Anticorupție a depus jurămîntul în fața poporului, nu în fața unei majorități parlamentare sau a unor partide. Așteptările întregii societăți sunt foarte mari și credem că întreaga echipă CNA înțelege că fenomenul corupției trebuie pedepsit cu duritate”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, la prezentarea lui Ruslan Flocea, director…
Radu Mudreac a discutat cu Reprezentantul FAO despre organizarea Zilei Internaționale a Alimentației
Președintele Comisie agricultură și industrie alimentară dl Radu Mudreac a avut întrevedere cu dl Raimund Jehle, Reprezentantul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite în Republica Moldova (FAO). Președintele Comisiei a salutat inițiativa dl Raimund Jehle de a revigora conlucrarea și anume prin crearea unei platforme comune unde vor fi dezbătute probleme sensibile din domeniul agroalimentar,…