Alexandru
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM, a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecției sociale și familiei, Stela Grigoraș. Socialiştii susţin că de la numirea în funcţie, Grigoraş nu a întreprins nici o acțiune pentru a îmbunătăţi domeniul pe care îl conduce. Socialiştii au declarat că situatia în domeniul protectiei sociale, cel al muncii…
Astăzi, deputaţii Partidului Socialiştilor au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă Legea „Cu privire la statutul municipiului Chişinău”, adoptată săptămîna trecută. Această lege este menită să extindă împuternicirile primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă. După cum a menţionat în acest context preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor în Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, legea…
Astăzi, deputaţii, consilierii municipali, membrii şi susţinătorii PSRM, au depus flori la Complexul memorial “Eternitate“ în memoria celor căzuţi în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Liderul Partidului Sociliştilor a declarat că a venit alături de misiunile diplomatice din ţara noastră pentru a comemora victimele celui mai crîncen război din istoria omenirii – Marele Război pentru Apărarea Patriei.…
Zinaida Greceanîi, președintele fracţiunii parlamentare a PSRM a rostit un discurs şi a avut o serie de întrevederi bilaterale în cadrul Forumului Femeilor Lider care se desfăşoară la Minsk, Belarus. Liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, a rostit un discurs cu privire la rolul femeii în societate şi importanţa acesteia pentru a asigura un viitor mai bun,…
Stimați colegi! La 19 mai, curent, am făcut parte din delegația Parlamentului Republicii Moldova la cea de-a 44-a sesiune a Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente, la Sankt Petersburg. M-am bucurat, că printre numeroasele delegații internaționale și europene care au participat, a fost și delegația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în frunte cu Președintele Pedro…
Andrei Neguța, Vicepreședintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în Parlament, membru al comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, reprezintă PSRM în cadrul delegației Parlamentului Moldovei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) care se desfăşoară la 20-24 iunie, curent la Strasbourg, Franța. Deputatul socialist va participa la ședințele grupului politic al socialiștilor. În…
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierii socialişti din CMC au anunţat că PSRM va contesta la Curtea Constituţională Legea cu privire la statutul municipiului Chişinău, şi de asemenea, vor face un demers către Preşedintele Nicolae Timofti pentru a nu semna decretul privind intrarea în vigoare a Legii respective. Ion Ceban, preşedintele fracţiunii PSRM…
Zinaida Greceanîi, liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, întreprinde o vizită de lucru în Belarus unde va participa la Forumul Femeilor Lider cu tema “Oportunități egale pentru un viitor mai bun” care se desfăşoară la Minsk, în perioada 21-22 iunie. La eveniment vor participa femei cu renume din domeniul politic, afacerilor, mediul ştiinţific şi mass-media care…