Știrile principale
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi Andrei Neguţa, ambasador, deputat în Parlamentul RM din partea socialiştilor, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, E.S. James D. Pettit, la solicitarea acestuia. În cadrul întrevederii părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia critică din ţară.…
Fracţiunea Partidului Socialiştilor din Parlamentul RM consideră că noul Guvern în frunte cu Pavel Filip a fost investit, astăzi, în mod forţat, ilegal şi anticonstituţional. Declaraţia respectivă a fost făcută, la sfîrşitul şedinţei Parlamentului RM de către deputatul PSRM, Vlad Batrîncea. El a ţinut să amintească faptul că majoritatea parlamentară a fost formată cu încălcarea…
Partidul Socialiştilor constată că regimul oligarhic din Moldova a depăşit toate limitele admisibile. Începînd cu 16 ianuarie, puterea de stat, în Moldova, este uzurpată. La momentul actual, a fost formată coaliţia dintre oligarhi şi trădătorii de Patrie – unioniştii, care în prezent pregătesc în mod deschis lichidarea Moldovei nu mai tîrziu de anul 2018. Partidul…
Consilierii municipali PSRM au anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că iniţiază un referendum de demisie a lui Dorin Chirtoacă aducînd mai multe argumente convingătoare în susţinerea acestei idei. Preşedintele fracţiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, a indicat că apelurile şi cererile privind demisia primarului general răsună tot mai des, inclusiv din partea…
Astăzi, liderul PSRM, Igor Dodon împreună cu deputatul socialist Vladimir Ţurcan şi juristul PSRM, Maxim Lebedinschi au depus o sesizare la Curtea Constituţională pentru a contesta legitimitatea decretului preşedintelui Nicolae Timofti de desemnare a domnului Pavel Filip în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. PSRM consideră că acest decret este anticonstituţional deoarece au fost…
Astăzi, în Chişinău, Partidul Socialiştilor din RM a organizat o acţiune de protest de amploare împotriva actualei guvernări, în susţinerea dizolvării Parlamentului şi desfăşurării alegerilor anticipate. La manifestare au participat circa 20 de mii de cetăţeni din toate regiunile ţării. Protestatarii au mărşăluit în două coloane – de la Memorialul Eternitate şi Academia de Ştiinţe,…
Astăzi, cînd se împlinesc 166 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, deputaţii, consilierii municipali şi susţinătorii PSRM au depus flori la bustul scriitorului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău. Liderul formaţiunii, Igor Dodon a declarat pentru mass-media că Eminescu este o persoană notorie care a făcut…
Igor Dodon a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a reiterat faptul că PSRM nu va participa la şedinţele legislativului din ianuarie, decît la ceea de dizolvare a actualului Parlament şi anunţare a datei alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea liderul PSRM a menţionat că socialiştii salută decizia Preşedintelui ţării de a respinge candidatura…
Consilierii socialişti Petru Burduja, Gaic Vartanean, Alexandru Odinţov şi Eugenia Ceban au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au criticat dur modalitatea în care a fost gestionată situaţia tragică din Piaţa Centrală din Chişinău şi au cerut tragerea la răspundere a funcţionarilor responsabili, inclusiv demisia Primarului General al capitalei. Consilierii au făcut următoarea…
Astăzi, Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a PSRM a transmis șefului statului RM o scrisoare drept răspuns la invitația de organizare a consultărilor în vederea desemnării unui candidat la funcția de Prim-ministru. Zinaida Greceanîi i-a solicitat Președintelui țării să facă uz de dreptul său constituțional pentru a grăbi procesul de dizolvare a actualului legislativ și…