Știrile principale

ULTIMELE

PSRM se pronunță categoric împotriva reformei administrativ-teritoriale: „Acest haos trebuie oprit!”

30 ianuarie 2019

Reprezentanții Partidului Socialiștilor se pronunță categoric împotriva reformei administrativ-teritoriale. Despre aceasta au declarat socialiștii în cadrul conferinței de presă de astăzi. De asemenea, remarcăm că, anterior, în timpul prezentării programului electoral al PSRM, liderul formațiunii politice, Zinaida Greceanîi a constatat că, socialiștii nu vor permite comasarea primăriilor, precum și trecerea de la raioane la județe,…

Socialiștii inițiază adoptarea unei noi Legi cu privire la statutul municipiului Chișinău.

30 ianuarie 2019

În noua componență a Parlamentului, care va fi formată după alegeri, Partidul Socialiștilor va prezenta o nouă Lege cu privire la statutul municipiului Chișinău, va elabora Planul General și va realiza o serie de alte proiecte. Despre aceasta a declarat în cadrul conferinței de presă, din 30 ianuarie, candidatul PSRM la funcția de deputat în…

PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale

30 ianuarie 2019

Reprezentanții Partidului Socialiștilor, în cadrul conferinței de presă din 30 ianuarie, au argumentat poziția categorică privind intenția de implementare a  reformei administrativ-teritoriale în Republica Moldova. Deputatul parlamentar al fracțiunii PSRM, Vasile Bolea a remarcat faptul că, reforma administrativă planificată prevede în primul rînd, diminuarea accesului populației la serviciile publice. În special, cetăţenii nu vor mai…

Socialiștii au prezentat argumente în favoarea tranziției către o formă prezidențială de guvernare în Republica Moldova

29 ianuarie 2019

Argumentele în favoarea tranziției Republicii Moldova la forma prezidențială de guvernare au fost prezentate în cadrul conferinței de presă din 29 ianuarie, de către secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, secretarul pentru ideologia a PSRM și deputatul parlamentar a fracțiunii PSRM, Bogdan Țîrdea. Ion Ceban a declarat la conferința de presă, că, în 2016,…

Sondaj: Cu siguranță PSRM va cîștiga alegerile

29 ianuarie 2019

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, Partidul Socialiștilor s-ar clasa pe locul I, acumulînd 49,2% din voturile cetățenilor deciși. Acestea sunt rezultatele sondajului de opinie publică, care a fost prezentat astăzi, 29 ianuarie, la Chișinău. Pentru socialiști intenționează să voteze cu 11% mai mulți cetățeni, decît pentru Partidul Democrat și…

Lider național: Mai mult de jumătate din populația țării are încredere în Igor Dodon (SONDAJ)

29 ianuarie 2019

Mai mult de jumătate din populația țării are încredere în președintele țării, Igor Dodon și apreciază pozitiv activitatea sa ca șef al statului. Acest lucru este demonstrat de rezultatele sondajului de opinie publică, care au fost prezentate astăzi, 29 ianuarie. Potrivit rezultatelor, rating-ul șefului statului rămîne în mod constant ridicat. În Președinția condusă de Igor…

Socialiștii au prezentat exemple scandaloase de „înșelăciune” a prețurilor pentru medicamente

28 ianuarie 2019

Reprezentanții Partidului Socialiștilor, în cadrul conferinței de presă din 28 ianuarie, au abordat subiectul privind problema disponibilității medicamentelor, stabilirea prețurilor medicamentelor, precum și criteriile pentru întocmirea listelor cu medicamente compensate în Republica Moldova. Consilierul municipal, Dinari Cojocaru a remarcat că, în calitate de medic, se află într-o situație dificilă atunci cînd trebuie să prescrie un…

Președintele va acorda susținere tuturor familiilor din Republica Moldova: a fost anunțat planul de acțiune cu ocazia Anului Familiei

28 ianuarie 2019

Anul 2019 a fost declarat Anul Familie, printr-un decret semnat de Igor Dodon. Pentru a promova, proteja și susține integritatea familiilor, va fi elaborat un program național complex pentru promovarea relațiilor de familie sănătoase. Despre acest lucru a spus Igor Dodon, în cadrul ceremoniei oficiale de lansare a Anului Familiei în Republica Moldova. Potrivit acestuia,…

PSRM: Noi avem cel mai bun program și cea mai bună echipă

28 ianuarie 2019

Liderii Partidului Socialiștilor au declarat în cadrul conferinței de presă din 28 ianuarie, despre progresul campaniei electorale. Potrivit președintelui PSRM, Zinaida Greceanîi, la 25 ianuarie, Partidul Socialiștilor s-a lansat în campania electorală în toată țara, în toate circumscripțiile uninominale din Republica Moldova. În special, Zinaida Greceanîi a participat la lansarea campaniei pe circumscripția uninominală Nr.1,…

Zinaida Greceanîi a avut întrevederi cu locuitorii satelor Halahora, Bălcăuți si Mărcăuți din raionul Briceni.

28 ianuarie 2019

În ziua de 27 ianuarie, președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a avut întrevederi cu alegătorii satelor Halahora de Sus, Bălcăuți si Mărcăuți din raionul Briceni. “Am discutat cu sătenii despre problemele importante. Am prezentat dispozițiile programului meu electoral, ca candidat la funcția de deputat în Parlamentul RM. Partidul Socialiștilor este unicul partid care, nu doar…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă