Știrile principale
Chișinău, 04 februarie 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut astăzi, o întrevedere cu șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), Ruben Atoyan. Întrevederea fost prilejuită de încheierea vizitei lui Ruben Atoyan, care s-a aflat în țara noastră începînd cu 22 ianuarie. Scopul vizitei a constat în analiza evoluțiilor în implementarea programului Guvernului Moldovei cu…
Chișinău, 04 februarie 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova. Președintele Parlamentului a reconfirmat determinarea autorităților de a adopta toate legile asumate la semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană și a reiterat deschiderea pentru continuarea colaborării pe dimensiunea integrării europene. ”Guvernul, Parlamentul…
Despre prioritățile Partidului Socialiștilor în domeniul economiei și problemele cu care se confruntă sectorul real a vorbit deputatul fracțiunii PSRM, Petru Burduja, în cadrul briefingului din 4 februarie. El a menționat că fracțiunea socialiștilor va susține toate inițiativele Președintelui și ale Guvernului menite să îmbunătățească climatul investițional domeniului de afaceri. Deputatul a enumerat cele mai…
Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), va sprijini inițiativa Președintelui țării, Igor Dodon, care vizează susținerea producătorilor autohtoni prin asigurarea condițiilor pentru vînzarea mărfurilor interne în rețelele comerciale mari ale țării și va vota în ședința plenară a Parlamentului pentru ca acest proiect să fie adoptat. Despre acest lucru a declarat deputatul…
Principalele priorități în domeniul economiei pentru 2020 au fost prezentate de către deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor, în cadrul briefingului de astăzi. Deputatul Vladimir Golovatiuc a menționat că fracțiunea PSRM va susține plenar toate inițiativele Președintelui și ale Guvernului, care vor avea ca scop soluționarea problemelor sociale și îmbunătățirea situației din economie. Deputatul a enumerat problemele…
Chișinău, 04 februarie 2020 – Elevii Şcolii speciale-internat pentru copii hipoacuzici din satul Hîrbovăţ, raionul Călărași, au venit în vizită la Președintele Parlamentului cu un program artistic și tablouri pictate pe sticlă. Întâlnirea a fost emoționantă, inclusiv pentru că Zinaida Greceanîi cunoaște copii și profesorii din 2005. Copii au mulțumit Președintelui Parlamentului pentru susținere și…
Chișinău, 4 februarie 2020 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Péter Szijjártó, Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului exterior al Ungariei, aflat în vizită la Chișinău, în fruntea unei delegații de oficiali maghiari. La întrevedere a fost prezent președintele Grupului parlamentar de prietenie moldo-ungară Radu Mudreac. Interlocutorii au făcut…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, a adresat un mesaj de felicitare Președintelui Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin cu ocazia aniversării zilei de naștere și i-a dorit sănătate, fericire și importante realizări în activitatea sa. „Fie ca energia DVS inepuizabilă, cunoștințele profunde, experiența excepțională și profesionalismul…
Astăzi este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Scopul acestei zile este de a conștientiza problema cancerului în rîndul populației și de a activiza măsurile de prevenire și combatere a acestei maladii grave. Cu acest prilej, fac apel către autoritățile de resort să manifeste responsabilitate sporită în asigurarea accesului adecvat la terapiile disponibile, precum…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică Veaceslav Untilă, în cadrul seriei de întîlniri cu reprezentanții organelor centrale de specialitate ale administrației publice și cele care raportează în fața Parlamentului. Președintele Parlamentului a subliniat necesitatea unor mecanisme funcționale de reglementare în domeniul energetic. Zinaida…