Știrile principale
Președintele Igor Dodon, împreună cu primarul capitalei, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu membrii fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău. «Am discutat despre realizarea proiectelor de reparație a drumurilor, înnoirea parcului de transport public, amenajarea scuarurilor și parcurilor, terenurilor de sport și a celor pentru copii, gospodăriilor locativ-comunale ș.a. Am subliniat faptul că…
Erevan, 25 februarie 2020 – Noi posibilități de cooperare moldo-armeană în domeniul tehnologiilor informaționale, în special, dedicate tinerilor, au fost discutate în cadrul vizitei delegației Parlamentului Republicii Moldova, în frunte cu speakerul Zinaida Greceanîi, la Centrul tehnologiilor creatoare ”Tumo” din Erevan. Membrii delegației s-au interesat de experiența educațională, aflată la intersecția dintre tehnologie și creație,…
Erevan, 25 februarie 2020 – În marja vizitei oficiale în Armenia, Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu prim-ministrul acestei țări, Nikol Pașinian. În cadrul discuțiilor au fost discutate pe larg posibilitățile de extindere a cooperării moldo-armene, în special, în domeniul comercial-economic. Niko Pașinian a salutat prezența delegației moldovenești la Erevan…
Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor au vorbit în cadrul briefingului din 25 februarie despre activitățile fracțiunii PSRM în domeniul protecției consumatorilor și agriculturii. Deputatul Radu Mudreac a prezentat jurnaliștilor informații despre proiectele de legi înregistrate deja în Parlament în acest domeniu. În primul rînd, s-a axat pe proiectul de modificare a legii privind achizițiile…
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor, cu care a făcut schimb de opinii privind situația din țară, agenda parlamentară și necesitatea adoptării proiectelor de lege de interes major pentru cetățeni. “În mod special, am vorbit despre importanța implementării reformei sectorului justiției în conformitate cu recomandările experților…
Erevan, 24 februarie 2020 – În cadrul vizitei oficiale la Erevan, Președintele forului legislativ Zinaida Greceanîi s-a întîlnit cu Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor. În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte ale cooperării sociale și culturale dintre Moldova și Armenia. Karekin al II-lea a salutat prezența delegației moldovenești…
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cinci partide ar accede în Parlament. Cel puțin asta arată datele ultimului Barometru socio-politic, realizat de compania IMAS. Astfel, din numărul de respondenți deciși, pentru PSRM și-ar da votul 42,1%, cifra este cu aproape 4 puncte procentuale mai mare, decît în decembrie 2019. Pentru PAS ar…
Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegerile prezidențiale, pentru șeful statului Igor Dodon și-ar da votul peste 40 la sută din alegătorii deciși. Sunt datele ultimului Barometru socio-politic realizat de compania IMAS. Același sondaj arată că liderul PAS s-ar clasa pe locul doi. Pentru Maia Sandu și-ar da votul doar 28,2 la sută din cei…
Erevan, 24 februarie 2020 – Relațiile dintre Republica Moldova și Armenia au un potențial mare care urmează să fie valorificat în beneficiul locuitorilor celor două țări, a declarat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Președintele Adunării Naționale a Republicii Armenia Ararat Mirzoian. Oficialii au menționat deschiderea și interesul pentru preluarea experienței și bunelor practici…
Erevan, 24 februarie 2020 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și-a început vizita oficială în Armenia cu depunerea de flori la Complexul memorial Cicernakaberd dedicat victimelor din 1915. Delegația Parlamentului Republicii Moldova a depus flori și a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor. De asemenea, Zinaida Greceanîi a vizitat Institutul-Muzeu al Memorialului…